Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 3,28 miliarde de lei, la 30 noiembrie 2021, în creştere cu 15% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), conform Agerpres.
"Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (91%), majoritatea fiind denominate în lei (89%)", se menţionează în raport.
Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 2,003 miliarde de lei, respectiv 61,11%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 914,493 milioane de lei (27,90%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 118,291 milioane de lei, respectiv 3,61% din totalul activelor.
Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 560.716 de participanţi în noiembrie 2021.
Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, Generali Stabil, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea şi Raiffeisen Acumulare.
Pandemia priește fondurilor de pensii facultative! Activele sunt în creștere cu 15%, față de acum un an
București
4°C
Articole Similare

10
Bursele europene au închis vineri în scădere, investitorii continuând să evalueze impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra creşterii economice globale
10

2.127
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
2.127

14
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
14

1.283
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
1.283

17
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
17

33
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
33

2.917
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.917

3.354
Pe străzile din România circulă mașini fantomă: Înmatriculate în șapte țări diferite și cu kilometrajul dat mult înapoi
3.354

4.495
Europa va avea un nou furnizor de gaze. O mișcare strategică care promite să redefinească viitorul energetic
4.495

39
Răspuns rapid din partea României pentru a sprijini Republica Moldova în gestionarea poluării de pe Nistru
39

967
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
967

3.010
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
3.010

1.690
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.690















Comentează