Pakistanul a evitat provizoriu să fie plasat pe o listă a ţărilor ce finanţează terorismul, în timpul unei reuniuni financiare ce se desfăşoară săptămâna aceasta la Paris, potrivit ministrului pakistanez al afacerilor externe Khawaja Asif, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.ro.
Islamabadul a obţinut o suspendare de trei luni din partea Gafi, Grupul de acţiune financiară, organism interguvernamental cu sediul în Franţa, a cărui menire este să lupte împotriva spălării de bani şi finanţării terorismului, a scris Asif pe contul său de Twitter, marţi seara.
'Nu există consens pentru a desemna Pakistanul', a notat ministrul, adăugând că ţara sa a obţinut o suspendare de trei luni, în aşteptarea redactării unui nou raport ce îl vizează. 'Suntem recunoscători prietenilor noştri care ne-au ajutat', a adăugat el.
Amânarea survine la o săptămână după un amendament iniţiat în legislaţia Pakistanului menit să-i scoată în afara legii pe indivizii consideraţi terorişti de către ONU. De atunci, autorităţile pakistaneze au iniţiat sesizarea bunurilor grupării islamiste Jamaat-ud-Daawa (JuD), al cărei lider Hafiz Saeed este considerat unul dintre presupuşii responsabili ai atentatelor din Mumbai, din 2008.
SUA, care îi reproşează Pakistanului şi găzduirea de terorişti pe teritoriu său, şi-au suspendat ajutorul militar în ianuarie, argumentând că Islamabadul nu a făcut suficient împotriva talibanilor afgani şi aliaţilor lor din reţeaua Haqqani.
Pakistanul a figurat mai mulţi ani pe lista gri a Gafi, din care a reuşit să fie retras în 2015, după ce a realizat 'progrese semnificative'. Parlamentul pakistanez a votat în acelaşi an amendamente la o lege împotriva spălării de bani, pentru a facilita lupta împotriva finanţării grupărilor extremiste.
Pakistanul a evitat provizoriu să fie plasat pe o listă a ţărilor ce finanţează terorismul
București
6°C
Articole Similare

687
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
687

998
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
998

41
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
41

38
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
38

871
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
871

46
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
46

2.352
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
2.352

50
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
50

2.238
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
2.238

39
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
39

95
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
95

55
Italia anunţă retragerea "temporară" a bazei sale din Irak după un atac cu dronă
55

1.479
Alertă pe râul Nistru, în R. Moldova: petrol găsit în râu, după ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Dnevodnistrovsc
1.479

















Comentează