"Nu sunt obişnuit să cedez şantajului", a afirmat joi, într-un comunicat pe Instagram, fotbalistul francez Ousmane Dembele, căruia clubul său, FC Barcelona, i-a cerut să plece de pe Camp Nou, transmite AFP, citat de Agerpres.
Dembele, căruia în luna iunie îi expiră contractul, a declarat că rămâne "pe deplin implicat şi la dispoziţia clubului" său.
Joi dimineaţă, directorul sportiv al Barcelonei, Mateu Alemany, i-a cerut să plece "imediat", în condiţiile în care atacantul a refuzat şi ultima ofertă de prelungire a contractului său.
Dembele nu a fost inclus de antrenorul Xavi Hernandez în lotul pentru meciul de joi (astăzi) cu Athletic Bilbao, iar Alemany a comentat situaţia jucătorului pentru postul de televiziune al clubului, Barca TV.
Oficialul catalan a subliniat că FC Barcelona "a început discuţiile cu Ousmane şi agenţii săi în jurul lunii iulie". "În tot acest timp, aproape şapte luni, am dialogat, am vorbit, Barca a făcut oferte diferite, a încercat să găsească o modalitate ca jucătorul să continue cu noi, însă acele oferte au fost respinse sistematic de agenţii săi", a subliniat Alemany.
FC Barcelona l-a transferat pe Ousmane Dembele de la Borussia Dortmund, în vara anului 2017, când s-a grăbit să aducă un înlocuitor după plecarea lui Neymar la Paris Saint-Germain, club care a achitat clauza de 222 milioane de euro din contractul atacantului brazilian cu clubul de pe Camp Nou.
Barca a plătit atunci 105 milioane euro în schimbul lui Dembele, plus ale 40 milioane bonusuri, însă francezul a marcat doar 31 de goluri în 129 de meciuri disputate, evoluţiile sale fiind influenţate de accidentările repetate, care l-au ţinut departe de gazon lungi perioade de timp.
Sindicatul jucătorilor spanioli (AFE) şi-a exprimat joi susţinerea pentru Dembele.
Ousmane Dembele răspunde clubului FC Barcelona, care îl forțează să plece: Nu sunt obişnuit să cedez şantajului
Explorează subiectul
București
-2°C
Articole Similare

64
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
64

31
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
31

34
CS Dinamo Bucureşti a pierdut la limită în ultima etapă a Ligii Campionilor
34

62
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
62

34
Duplantis, campion olimpic, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina
34

60
Doliu în sport. A murit campionul olimpic cu o carieră impresionantă
60

60
Motivul pentru care Mihai Pintilii a decis să-și dea demisia de la FCSB: 'Fiecare îşi decide soarta'
60

25
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
25

3.084
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
3.084

174
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
174

30
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
30

89
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
89

1.202
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.202

















Comentează