Într-un e-mail trimis AFP, OSCE a afirmat că a observat săptămâna trecută armament greu trecând frontiera noaptea.
O dronă OSCE a filmat "autovehicule, printre care un camion care deplasa un mijloc blindat pentru transportul trupelor" intrând şi ieşind de pe teritoriul ucrainean sub control separatist pe un drum de ţară fără post de frontieră.
OSCE, a cărei echipă formează singura misiune de observare independentă din estul Ucrainei, nu a afirmat explicit că rebelilor li s-au livrat arme.
Cu alte două ocazii, organizaţia a informat că a văzut convoaie de arme deplasându-se în apropierea frontierei ucrainene, însă fără să treacă peste aceasta.
OSCE, care dispune de 600 de observatori în această regiune, a deplâns în repetate rânduri că dronele sale sunt bruiate, chiar doborâte în zonele de conflict.
"Rusia trebuie să înceteze să mai livreze arme letale intermediarilor săi din estul Ucrainei profitând de întunericul nopţii", a reacţionat pe Twitter ambasada americană la Kiev. "Numai Rusia poate pune capăt băii de sânge din Ucraina", a subliniat reprezentanţa diplomatică.
Războiul dintre separatiştii proruşi şi armata ucraineană a făcut peste 10.000 de morţi din 2014. Kievul şi Occidentul acuză Rusia că îi sprijină militar pe rebeli, ceea ce Moscova dezminte în pofida a numeroase dovezi.
Acordul de pace de la Minsk. încheiat la începutul lui 2015 şi urmat de o serie de armistiţii, a permis reducerea considerabilă a luptelor, dar violenţele continuă să izbucnească periodic de-a lungul liniei de front.
OSCE susține că a reperat posibile transferuri de arme din Rusia spre Ucraina, în zonele rebele
O misiune de observare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a informat joi AFP că a reperat posibile transferuri de arme din Rusia spre teritoriile separatiste din Ucraina, în timp ce Moscova susţine că nu îi sprijină militar pe rebeli, informează Agerpres.
Articole Similare

16
Ministrul german al apărării: „Europa are nevoie de predictibilitate din partea SUA!”
16

3.449
VIDEO „Cadoul otrăvit” oferit europenilor de Marco Rubio: unii îl aplaudă, alții au râs, unii îl critcă (presă)
3.449

3.246
Cine ar putea prelua puterea în Ungaria? Viktor Orban vorbește de o vastă rețea: „O vom distruge!”
3.246

180
Medicamentele care conţin levamisol, retrase de pe piaţa UE
180

54
Reţeaua europeană de sateliţi IRIS2, rivală a Starlink, trebuie să fie competitivă la preţ şi performanţă, spune şeful Eutelsat
54

3.730
Opozantul rus Mihail Hodorkovski, previziuni sumbre: „Europa se va confrunta cu un război rece cu Rusia!”
3.730

3.456
Primul efect după schimbarea „ștafetei” de la SUA la Europa în fruntea NATO: șeful alianței cere mai mulți bani pentru apărare
3.456

1.874
Bătălia cifrelor! Marcel Ciolacu susține că Eurostat face lumină în cazul datelor cosmetizate de "propaganda lui Bolojan", după ce România a intrat în recesiune tehnică
1.874

5.030
VIDEO Semnal istoric dat de cancelarul german: „Ordinea mondială aşa cum o cunoşteam nu mai există! Europa tocmai s-a întors dintr-o vacanţă din istorie”
5.030

114
VIDEO Gabriela Firea, despre inițiativa „My Voice, My Choice”: „Este rândul Comisiei Europene să asculte solicitarea celor peste 1,2 milioane de cetățeni europeni”
114

87
Europenii se tem pentru siguranța lor. Oamenii cer acțiuni ferme de la Uniunea Europeană
87

45
UE pregăteşte noi instrumente de finanţare pentru a accelera investiţiile în infrastructura energetică
45

223
UE pregătește suspendarea pactului comercial cu SUA dacă Trump amenință din nou cu introducerea de noi taxe
223

















Comentează