Organizatorii Jocurilor Olimpice Tokyo 2020, amânate pentru vara anului 2021 din cauza pandemiei de coronavirus, au dezvăluit vineri schiţa unui plan de simplificare a evenimentului pentru a evita o explozie a costurilor, scrie AFP potrivit Agerpres.
Aşadar, ceremonia de bun venit pentru sportivi va fi anulată, va exista o reducere a numărului de bilete oferite oficialilor, membrilor Comitetului de organizare şi mass-media, mai puţine mascote şi focuri de artificii .
Conform sursei, au fost prezentate peste 50 astfel de măsuri, cu mai puţin de zece luni înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, programată pentru 23 iulie 2021.
Evenimentul va fi mai puţin grandios decât ediţiile trecute, cu delegaţiile naţionale reduse numeric cu 10-15%. Numărul sportivilor nu va fi afectat, au spus organizatorii.
''Ceea ce a fost propus iniţial (pentru aceste ceremonii) s-a schimbat radical. Va fi poate mai simplu şi mai modest'', a declarat preşedintele Comitetului de organizare, Yoshiro Mori la o conferinţă de presă, exprimându-şi speranţa că aceste ceremonii vor aduce totuşi şi ''bucurie''.
În context, el a arătat că se discută despre simplificarea programului ceremoniilor de deschidere şi de închidere a Jocurilor Olimpice, de obicei momente extrem de somptuoase, nefiind însă prezentate şi costurile revizuite.
Joi, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpc, Thomas Bach, afirma că JO de la Tokyo ar putea avea loc chiar şi fără a exista un vaccin împotriva coronavirusului, el făcând cu acest prilej un apel ca evenimentul să fie un succes.
''Sportul revine încet dar sigur în întreaga lume şi o serie de evenimente sportive majore au fost organizate cu succes în ultimul timp, inclusiv meciuri în diferite ligi japoneze. Evenimente foarte complexe, precum Turul Franţei, ne-au arătat şi au arătat lumii că se pot organiza competiţii sportive sigure chiar şi fără vaccin. Cu toate acestea, existenţa unui vaccin şi teste rapide pentru depistarea coronavirusului ar facilita foarte mult desfăşurarea JO. Sunt sigur că vom reuşi să organizam Jocurile Olimpice care vor fi unele istorice, împreună vom face din ele un succes'', spunea Bach, într-o videoconferinţă.
Sportivii ar putea fi supuşi la teste Covid-19 în mod repetat iar deplasările lor vor fi strict controlate în timpul JO 2020 de la Tokyo, amânate aşa cum se ştie pentru vara anului următor din cauza pandemiei de coronavirus, scria miercuri AFP, citând dintr-un proiect al Grupului de lucru pentru securitatea sanitară a JO de vară de la Tokyo.
Cu mai puţin de un an înainte de eveniment, Grupul de lucru şi organizatorii Jocurilor Olimpice s-au întâlnit pentru a doua oară pentru a discuta o listă de posibile reguli ce vor fi impuse.
Astfel, participanţii la Olimpiadă ar putea fi obligaţi să efectueze un test cu trei zile înainte de sosirea lor în Japonia, apoi un altul la sosire şi mai multe în timpul şederii lor. Antrenorul şi persoanele care vor veni în contact cu sportivii ar putea fi, de asemenea, supuşi unui regim de testare riguros.
În plus, sportivii ar putea fi nevoiţi să prezinte un plan detaliat al activităţilor lor sau să anunţe dacă se vor deplasa în diferite locuri şi traseul pe care-l vor urma.
De asemenea, ei vor trebui să respecte distanţarea socială, iar spaţiile comune, cum ar fi sălile, saloanele sau băile termale tradiţionale ar putea fi închise.
După amânarea istorică a JO de la Tokyo până în vara anului 2021, din cauza pandemiei, organizatorii au promis Jocuri "simplificate", cu peste 200 de măsuri studiate.
Organizatorii JO de la Tokyo au prezentat un prim plan de simplificare a ceremoniilor
Explorează subiectul
Articole Similare

9
Rezultatele tragerii la sorţi a meciurilor din optimile Cupei României la handbal feminin
9

34
VIDEO Coco Gauff face scandal după ce a fost filmată când îşi distrugea racheta la Australian Open
34

18
Cine arbitrează meciul FCSB - Fenerbahce, din ultima etapă a Ligii Europa
18

15
Horațiu Feșnic va arbitra meciul Genk – Malmö din Europa League
15

24
Uniunea Europeană de Șah lansează European Chess Super League
24

54
VIDEO Coco Gauff şi-a distrus racheta după eliminarea de la Australian Open
54

14
Stephan Lichtsteiner a fost numit antrenor principal la FC Basel
14

65
VIDEO Elina Svitolina s-a calificat pentru prima dată în semifinalele Australian Open
65

25
România debutează în Campionatul European de rugby 2026 pe 8 februarie, cu Germania
25

31
PSG l-a transferat pe tânărul spaniol Dro Fernandez
31

88
Alexander Zverev s-a calificat în semifinalele Australian Open
88

55
Nacho Bonet Aparicio, noul jucător al Stelei
55

30
Protocolul „căldură extremă” activat la Openul Australiei
30

















Comentează