Asociaţia Interguvernamentală pentru Drepturile Omului a ASEAN (AIHCR) a cerut Singapore să oprească execuţiile iminente a cel puţin 10 deţinuţi, potrivit unui comunicat publicat luni şi citat de DPA, potrivit Agerpres.
Pedeapsa cu moartea "încalcă drepturile omului, în special dreptul la viaţă şi libertate faţă de tortură sau execuţii inumane şi degradante", a declarat Eric Paulsen, reprezentantul Malaeziei în blocul regional asiatic.
Ambele aceste drepturi sunt înscrise în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Declaraţia ASEAN privind Drepturile Omului, a notat el.
"În timp ce efectele distructive ale drogurilor dure asupra societăţii sunt clare, (...) reţelele de droguri rămân neatinse de lege", potrivit comunicatului.
Paulsen a criticat de asemenea aşa-numitul "Certificat de asistenţă substanţială" din Singapore - o regulă ce acordă instanţelor posibilitatea de a nu renunţa la pedeapsa cu moartea, cu condiţia ca procurorul general să decidă că deţinutul "a fost asistat în mod substanţial" în investigaţii.
Procedura "acordă puterea arbitrară de a decide (...) dacă persoana urmărită penal poate fi de asemenea executată", a spus Paulsen.
"O astfel de putere de veto ofensează principiile de bază ale corectitudinii şi justiţiei", a adăugat el.
Un raport Amnesty International din 2019 arată că 13 execuţii au avut loc în Singapore în 2018, dintre care 11 având legătură cu infracţiuni legate de droguri.
Organismul ASEAN pentru drepturile omului cere Singapore oprirea execuţiilor
București
6°C
Articole Similare

2.329
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
2.329

947
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
947

2.286
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
2.286

2.642
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
2.642

107
Este scandal mare în SUA: Departamentul de Justiţie face apel, după blocarea citaţiilor în ancheta penală referitoare la şeful Fed
107

2.629
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
2.629

67
Israelul a efectuat 400 de valuri de bombardamente în Iran de la începutul războiului: Sunt cel puțin 1.230 de morți
67

58
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
58

3.096
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
3.096

83
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
83

83
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
83

1.923
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
1.923

4.905
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
4.905
















Comentează