Oradea Arena, noua sală polivalentă din municipiu, va găzdui, în perioada 11-12 noiembrie, întâlnirea dintre echipele feminine de tenis ale României şi Ungariei, din cadrul play-off-ului competiţiei Billie Jean King Cup (fosta Fed Cup), organizată de Federaţia Română de Tenis împreună cu Primăria Municipiului Oradea.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, întâlnirea se desfăşura pe hard, suprafaţă care va fi montată peste parchetul existent, la solicitarea jucătoarelor române. Se vor disputa cinci meciuri, patru de simplu şi unul de dublu.
"Dacă până acum Federaţia a organizat competiţii de Cupa Davis şi Cupa Federaţiei la Galaţi, Bucureşti, Sibiu, Constanţa şi Cluj-Napoca, iată că Oradea are o sală de ultimă generaţie care poate concura cu orice altă sală din Europa. Aş putea spune că, din punct de vedere al dependinţelor, este chiar mai modernă decât cea din Cluj. Vorbim despre o sală a prezentului care poate găzdui oricând o competiţie mondială. Sunt convins că evenimentul va fi organizat la cele mai înalte standarde", a declarat preşedintele Federaţiei Române de Tenis (FRT), George Cosac.
Potrivit acestuia, componenţa lotului va fi anunţată cu trei săptămâni înainte, iar biletele vor fi puse spre vânzare în perioada următoare. Organizatorii mizează pe prezenţa în sală a fostului tenisman Ilie Năstase, dar şi a Simonei Halep, care şi-a încheiat, însă, sezonul competiţional.
Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a subliniat că este important să se organizeze o astfel de competiţie la Oradea, evenimentele care aduc un renume ţării şi oraşului fiind susţinute de către municipalitate.
"Este clar că aveam nevoie de infrastructura necesară pentru a avea o sală polivalentă în care să putem desfăşura competiţii sportive de anvergură. Acum o avem şi ne dorim să găzduim cât mai multe întreceri de acest fel", a declarat primarul Florin Birta.
România şi Ungaria s-au întâlnit până acum de nouă ori în Fed Cup, iar echipa noastră a obţinut opt succese, ultimul cu 2-1 la Budapesta, în 2014, în Grupa I a zonei Europa-Africa, prin victoriile reuşite de Sorana Cîrstea şi perechea Irina Begu/Monica Niculescu, Timea Babos (victorioasă în faţa Simonei Halep) aducând punctul gazdelor.
Singura victorie a Ungariei s-a consemnat în 1993, în Anglia, cu 2-1.
Oradea Arena va găzdui, în noiembrie, întâlnirea România - Ungaria, în Billie Jean King Cup
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

16
Kimi Antonelli scrie istorie la Marele Premiu al Chinei. Este cel mai tânăr pilot care pleacă din pole-position
16

27
Coșmar pentru Max Verstappen în China: 'Dezastru'
27

58
Ștefan Baiaram le răspunde fanilor după ce a fost huiduit
58

65
Elena Rîbakina şi Arina Sabalenka, în finala de la Indian Wells
65

67
George Russell a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Chinei
67

30
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
30

32
La Liga: Alaves a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, cu formaţia Villarreal
32

85
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
85

126
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
126

40
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
40

67
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
67

94
Thomas Neubert îl contrazice pe Gigi Becali după plecarea de la FCSB: Nu e adevărat
94

287
Patrick Mouratoglou, cu iubita tinerică la antrenament
287















Comentează