Opt responsabili din poliţie spanioli au fost inculpaţi pentru presupusa lor responsabilitate în violenţele poliţieneşti care au marcat referendumul pentru autodeterminare interzis din octombrie 2017 în Catalonia, au anunţat joi autorităţile judiciare, relatează AFP potrivit Agerpres.
Imaginile cu aceste violenţe şi persoanele rănite au făcut înconjurul lumii, contribuind la pătarea imaginii Spaniei în timpul crizei separatiste catalane din octombrie 2017.
Într-un document transmis de tribunalul superior din Catalonia, un judecător i-a citat pe "agenţii direct responsabili pentru operaţiunile concrete realizate în fiecare din birourile de vot care fac obiectul anchetei (...) în calitate de inculpaţi".
Cei opt responsabili, ale căror grade nu au fost precizate, sunt convocaţi între 9 şi 11 octombrie la palatul de justiţie din Barcelona.
Forţele de securitate naţionale şi poliţia regională au primit ordin să împiedice desfăşurarea acestui referendum interzis de justiţie.
În cadrul procesului istoric al liderilor catalani care s-a desfăşurat în iunie la Madrid înalţi responsabili ai poliţiei naţionale au apărat acţiunile forţelor de ordine.
Ei au reproşat poliţiei regionale că nu a închis birourile de vot, lăsând poliţia naţională şi garda civilă în faţa rezistenţei organizate a mii de persoane, relatează AFP
Opt responsabili din poliţie, inculpaţi pentru violenţele de la referendumul din 2017 din Catalonia
București
9°C
Articole Similare

705
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
705

18
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
18

602
Topul filantropilor din SUA: cât au donat miliardarii și ce nume mari lipsesc de pe listă
602

47
Zelenski, după o întrevedere cu prințul din exil al Iranului: „Ierarhia regimului din Iran a suferit pierderi semnificative”
47

46
Rusia o declară "agent străin" pe strănepoata liderului sovietic Nikita Hruşciov
46

759
Trump se simte „onorat” să-i ucidă pe iranieni: „Ei omoară oameni nevinovați în întreaga lume de 47 de ani”
759

1.820
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
1.820

2.397
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
2.397

1.259
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
1.259

90
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
90

839
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
839

3.862
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
3.862

3.335
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
3.335
















Comentează