Opt puncte de trecere a frontierei sunt operaţionale la frontiera de vest, pentru efectuarea formalităţilor de control atât pe sensul de intrare în România, cât şi pe sensul de ieşire din România, pentru traficul de persoane, respectiv automărfare, informează IGPF potrivit Agerpres.
"În continuarea măsurilor dispuse pentru fluidizarea traficului la graniţa dintre România şi Ungaria, autorităţile de frontieră române împreună cu autorităţile de frontiera din Ungaria au analizat situaţia traficului transfrontalier între cele două ţări, în consens cu măsurile dispuse de cele două state pe linie de sănătate publică", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) transmis, vineri, AGERPRES.
Sunt operaţionale PTF Petea şi Urziceni, în judeţul Satu Mare, PTF Valea lui Mihai şi Borş, în judeţul Bihor, PTF Vărşand, Turnu, Nădlac I şi Nădlac II, în judeţul Arad.
De asemenea, prin celelalte puncte de trecere deschise la graniţa comună se va permite doar traficul lucrătorilor transfrontalieri - PTF Salonta şi Săcuieni, în judeţul Bihor şi PTF Cenad - judeţul Timiş.
"Pentru a veni în sprijinul persoanelor care nu se deplasează cu mijloace de transport personale, sunt operaţionale pe teritoriul Ungariei două linii speciale pentru transportul persoanelor cu microbuze/autocare, cu intrare/ieşire în/din România prin PTF Nădlac II - Autostradă şi PTF Borş", arată sursa citată.
Intrarea în România prin punctele de frontieră de la graniţa româno-ungară se realizează în regim permanent (24/24 de ore), indiferent de mijlocul de transport folosit, cu respectarea condiţiilor legale dispuse în contextul pandemiei.
De asemenea, formalităţile de frontieră de ieşire din România şi intrare în Ungaria se realizează după următorul program: pentru persoanele care călătoresc cu autoturisme/autocare - în intervalul orar 7,00 - 1,00 (ora României) pentru zilele din timpul săptămânii, iar pentru cele din week-end 24/24 de ore, iar pentru lucrătorii transfrontalieri şi pentru mijloace de transport marfă, cu masa mai mare de 2,4 tone - în regim permanent (24/24 de ore).
Totodată, autorităţile maghiare au informat că tranzitarea frontierei dintre Austria şi Ungaria se realizează în intervalul orar 21,00 - 13,00 (ora României).
"Reamintim că, la intrarea în România, pe lângă controlul specific de frontieră, are loc completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea triajului epidemiologic de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţă, după caz, carantină instituţionalizată", precizează IGPF.
De asemenea, în ceea ce priveşte ieşirea din România şi intrarea în Ungaria, în vederea tranzitării teritoriului statului ungar spre ţări din vestul Europei, autorităţile maghiare au comunicat că vor permite intrarea în ţara vecină, cetăţenilor Uniunii Europene, numai cu îndeplinirea următoarelor condiţii:
* interviu în cadrul căruia va fi evaluată starea de sănătate, condiţia esenţială fiind lipsa simptomelor de infectare cu noul COVID 19;
* îndeplinirea condiţiilor Codului Frontierelor Schengen;
* prezentarea unor documente care să ateste certitudinea permiterii intrării în ţara de destinaţie.
Opt puncte de trecere a frontierei, operaţionale la frontiera cu Ungaria
Explorează subiectul
București
-2°C
Articole Similare

339
Horoscopul zilei de 17 martie 2026. Gemenii au o zi plină de conversații și întâlniri interesante. Află ce se întâmplă cu zodia ta
339

133
Accident șocant în Sălaj: Biciclist ucis, șoferul băut a fugit de la locul faptei
133

39
VIDEO ÎPS Teodosie, la un eveniment dedicat adicțiilor și organizat de Mănăstirea Văcăreștii Noi: 'Sensul vieții noastre este relația cu Dumnezeu, întâlnirea cu Dumnezeu și petrecerea cu Dumnezeu în veșnicie'
39

63
VIDEO PS Ambrozie, la Mănăstirea Comana: 'Ca să poți să-ți iei crucea cu adevărat înseamnă să accepți tot ceea ce vine de la Dumnezeu'
63

2.217
Sfârșit tragic în Bihor: O parapantă cu motor s-a prăbușit, pilotul și o tânără și-au pierdut viața
2.217

43
PS Nectarie de Bogdania: 'Crucea nu este însă un simbol al disperării, ci este semnul biruinței. Înainte de Înviere stă Crucea'
43

461
Aflat la Târgu Secuiesc, președintele Ungariei vine cu un mesaj de unificare! 'Într-o zi vor erupe'
461

4.299
S-au extras numerele la loto: Ce s-a ales de milioanele de la 6 din 49
4.299

7.840
Noutate pentru românii care au carte de identitate electronică: buletinul cu cip devine "pix digital” pentru semnături PDF. Cum funcționează
7.840

93
Primăria Capitalei anunță noi lucrări la șina de tramvai! 'În cursul săptămânii va fi organizat șantierul'
93

1.192
Înarmarea României a intrat în linie dreapta: Victor Negrescu explică beneficiile Pieței Unice a Apărării din UE
1.192

1.721
Dezbateri aprinse la CSM pentru numirile la marile parchete: Se va relua votul pentru Alex Florenţa şi Marius Voineag. Viorel Cerbu are interviu la DNA
1.721

4.965
Ciprian Ciucu a ieșit pe teren și trece la amenințări. Nimeni nu scapă: 'Daţi amenzi la agenţii, ministere'
4.965
















Comentează