Acordul de încetare a focului "este pe punctul de a se prăbuşi", a afirmat într-un interviu care urmează să apară duminică un lider al opoziţiei siriene, cu câteva zile înainte de reluarea negocierilor de pace de la Geneva, scrie AFP.
"În ultimele zece zile, am asistat chiar la o deteriorare foarte gravă a situaţiei, iar acordul de încetare a focului este pe punctul de a se prăbuşi", a declarat Bassma Kodmani, membră a delegaţiei Înaltului comitet de negocieri (HCN) al opoziţiei siriene într-un interviu acordat publicaţiei Journal du Dimanche, subliniind că "a fost reluată folosirea butoaielor cu explozivi".
"Misiunea americano-rusă de supraveghere a armistiţiului este neputincioasă", a declarat ea pentru publicaţia franceză.
Pe 27 februarie, în Siria a intrat în vigoare un armistiţiu, sub egida Rusiei şi a Statelor Unite, între forţele proguvernamentale sprijinite de aviaţia rusă şi grupuri ale rebelilor zişi moderaţi. Organizaţiile jihadiste ca Statul Islamic şi Frontul Al Nosra nu sunt avute în vedere în acordul de încetare a focului.
"Fără îndoială, a fost dată o lovitură opoziţiei", a recunoscut Basmma Kodmani, pentru că Rusia a "atacat căile de aprovizionare a brigăzilor opoziţiei moderate pe teren înainte ca să intervină încetare ostilităţilor în februarie".
În opinia sa, retragerea forţelor ruse anunţată la jumătatea lui martie "i-a avertizat pe cei care îl sprijină la Bashar (Al-Assad) că acest ajutor nu va mai fi nelimitat şi necondiţionat". "Dificultatea este de şti dacă Rusia va fi în măsură să dicteze pur şi simplu Damascului termenii negocierii", a adăugat ea.
Negocierile de la Geneva trebuie să fie reluate pe 13 aprilie şi urmăresc să pună în practică o tranziţie politică pentru a scoate Siria dintr-un război soldat în cinci ani cu peste 270.000 de morţi şi milioane de refugiaţi.
Viitorul politic al preşedintelui Bashar Al-Assad rămâne principalul punct divergent între părţi, opoziţia siriană insistând ca el să părăsească puterea înainte de formarea unui guvern de tranziţie. Regimul de la Damasc exclude însă orice discuţie legată de viitorul politic al preşedintelui.AGERPRES
Opoziţia siriană avertizează că acordul de încetare a focului este 'pe punctul de a se prăbuşi'
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

406
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
406

31
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
31

692
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
692

24
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
24

1.107
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
1.107

45
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
45

2.079
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
2.079

118
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
118

801
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
801

895
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
895

1.291
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.291

1.840
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.840

779
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
779















Comentează