Bombardamentele coaliţiei împotriva instalaţiilor petroliere ale grupării Statul islamic (SI) desfăşurate din toamnă au redus la jumătate resursele financiare ale jihadiştilor, estimate în prezent la vreo 15 milioane de dolari pe lună, potrivit coaliţiei, citate de AFP.
Operaţiunea Tidal Wave II "continuă să diminueze veniturile pe care le încasează SI din activităţile cu petrol şi gaze", a afirmat un purtător de cuvânt militar, colonelul american Chris Garver, într-o videoconferinţă de la Bagdad.
"Estimăm că aceasta aproape a înjumătăţit" aceste venituri cu începere din toamnă, "la vreo 15 milioane de dolari pe lună, în prezent", a spus el.
Tidal Wave II este o campanie de bombardamente lansată în toamnă vizând în mod special instalaţiile petroliere ale SI.
Numele său face referire la Tidal Wave, o operaţiune desfăşurată de aviaţia aliaţilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial împotriva rafinăriilor din România, pentru a diminua resursele petroliere ale puterilor Axei.
Potrivit purtătorului de cuvânt militar american, coaliţia a efectuat 193 de bombardamente în cadrul operaţiunii de la lansarea ei.
Ultima a avut loc luni, cu distrugerea a şase puţuri de petrol, potrivit colonelului Chris Garver.
Statele Unite şi coaliţia au încercat iniţial să limiteze loviturile împotriva instalaţiilor petroliere din Siria şi Irak, pentru a evita distrugerea aparatului de producţie destinat să revină în mâinile guvernului legitim.
În toamnă însă, au decis să treacă la o viteză superioară, în faţa necesităţii de a accelera o campanie militară împotriva SI care durează de multă vreme.AGERPRES
Operaţiunea Tidal Wave II a diminuat dramatic veniturile Statului Islamic
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

56
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
56

256
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
256

397
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
397

860
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
860

971
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
971

387
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
387

988
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
988

834
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
834

1.201
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.201

1.469
VIDEO Divorțul anului în showbiz: Fosta dansatoare a Deliei confirmă despărțirea de campionul de dans sportiv Rareș Cojoc, după 10 ani de relație – "Nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună"
1.469

2.275
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.275

3.982
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
3.982

1.462
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.462
















Comentează