Aproape 600 de suspecţi de apartenenţă la grupări axate pe traficul de droguri au fost arestaţi în decursul unei săptămâni în mai multe comitate din Regatul Unit, a informat marţi National Crime Agency (NCA, Agenţia Naţională de Combatere a Criminalităţii), transmite EFE potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, forţele de ordine din diferite comitate britanice au confiscat cocaină în valoare de 176.780 lire (201.529 euro), 312.649 lire (356.419 euro) bani lichizi şi 46 de arme.
NCA a estimat la aproape 2.000 numărul grupărilor din principalele oraşe care exploatează tineri pentru a vinde droguri în diferite localităţi din Marea Britanie.
Agenţia menţionată a precizat că operaţiunea s-a desfăşurat între 13 şi 20 mai şi că lupta contra acestor grupări reprezintă o prioritate naţională.
În total, aproape 600 de persoane au fost arestate, 500 de bărbaţi şi 86 de femei, în acelaşi timp fiind identificate numeroase persoane vulnerabile în legătură cu aceste grupări, între care 364 copii.
În afara armelor, au fost confiscate macete, cuţite şi săbii, precum şi heroină în valoare de 17.950 lire (20.463 euro) şi "crack" în valoare de 36.550 lire (41.667 euro).
Potrivit NCA, aceste grupări criminale încearcă să convingă minori să vândă droguri în zone preponderent rurale.
Operațiune anti-drog în Regatul Unit - Aproape 600 de suspecți au fost arestați
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

909
Umilință supremă pentru Donald Trump: 'Se milogește la alții, chiar și la China'
909

9
Inundații în nordul Australiei - Guvernul trimite armata
9

27
Papa Leon al XIV-lea intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Încetați focul! Să se redeschidă căile dialogului!”
27

16
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puțin 62 de persoane au murit
16

1.373
”Urgență excepțională” - Israelul alocă aproape un miliard de dolari pentru achiziții militare urgente
1.373

1.269
Proces istoric împotriva Meta: tânăra care a petrecut 16 ore pe Instagram într-o singură zi în centrul acuzațiilor
1.269

1.653
Donald Trump a amenințat cu noi atacuri asupra insulei Kharg: „S-ar putea să o lovim încă de câteva ori, doar pentru distracție”
1.653

84
Referendum în Kazahstan menit să flexibilizeze sistemul - Tokaev este posibil să-şi pregătească succesorul
84

2.619
Încă un semn că SUA sunt pe modul RĂZBOI: Pe noile monede de zece cenţi nu a mai fost pus simbolul universal al păcii
2.619

205
Nave de război sud-coreene în Strâmtoarea Ormuz - Coreea de Sud analizează apelul lui Trump
205

26
Cutremur cu magnitudinea 5,3 în apropiere de El Salvador
26

2.513
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
2.513

1.431
Războiul din Iran îi dă bătăi de cap lui Zelenski: "Nu vrem să pierdem sprijinul americanilor"
1.431
















Comentează