Openul Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului în tenisul profesionist, programat în luna ianuarie, se va putea disputa cu tribunele pline, au anunţat joi autorităţile de la Melbourne, care au început să ridice restricţiile menite să stopeze pandemia de Covid-19, informează AFP, citat de agerpres.
Premierul statului australian Victoria, Dan Andrews, a declarat că rata de vaccinare în statul său este pe cale să ajungă la 90%, ceea ce va permite ridicarea măsurilor care sunt în vigoare de câteva luni, inclusiv renunţarea la limita de spectatori impusă evenimentelor sportive.
Openul Australiei va avea loc între 17 şi 30 ianuarie la Melbourne, al doilea oraş ca mărime al Australiei, care tocmai a ieşit dintr-o izolare cumulată de 260 de zile, una dintre cele mai lungi la nivel mondial.
Anul acesta, turneul de la antipozi s-a desfăşurat în prezenţa unui număr limitat de spectatori, fiind instituită o izolare de cinci zile în mijlocul competiţiei, din cauza reapariţiei epidemiei.
Lista jucătorilor care vor participa la turneu nu este deocamdată cunoscută, însă Dan Andrews a subliniat că doar jucătorii complet vaccinaţi vor putea intra pe teritoriul statului Victoria fără carantină sau "bulă" sanitară.
Nu se va face nicio excepţie pentru jucătorii nevaccinaţi a avertizat Andrews, punând sub semnul întrebării participarea sârbului Novak Djokovic, numărul unu mondial, care are în palmares nouă titluri cucerite la Australian Open şi care refuză să spună dacă este vaccinat sau nu.
Openul Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului în tenisul profesionist, se va putea disputa cu tribunele pline
București
8°C
Articole Similare

109
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
109

15
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
15

52
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
52

1.132
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.132

21
Măsuri speciale pentru derbiul Rapid – Dinamo. Peste 60 de suporteri au interdicție de acces la meciuri
21

17
VIDEO Bătaie între suporterii echipelor Celta Vigo și Olympique Lyon
17

28
Cătălina Ponor vrea să dea lovitura în afaceri. Lansează echipament pentru mici sportive
28

174
Cristi Săpunaru pierde primul război în instanță. Tribunalului București a decis
174

39
'Finalissima', meciul dintre Spania şi Argentina, nu se mai joacă la Doha: Partida va avea loc la Madrid
39

19
Ligile europene de fotbal solicită FIFA reguli mai echitabile pentru distribuţia veniturilor
19

178
Presa engleză, după victoria lui Real Madrid: 'Impostorii lui Manchester City au fost distruşi de Valverde şi Real"
178

30
Bătaie între fanii lui Celta Vigo și Olympique Lyon înaintea meciului din Europa League: Cel puțin trei răniți
30

29
Tensiuni la Paris: Vânzarea Parc des Princes către PSG intră în dezbaterea electorală municipală
29

















Comentează