Uniunea Europeană ar trebui să înţeleagă că poate beneficia de pe urma migraţiei, susţin Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (IOM), cu o zi înaintea prezentării de către Comisia Europeană a noului său plan privind migraţia, relatează marţi dpa potrivit Agerpres.
Pactul privind migraţia şi azilul trebuie să fie mult mai uman, predictibil şi să protejeze în faţa crizelor, afirmă cele două agenţii ale ONU într-o declaraţie comună dată publicităţii la Geneva.
Potrivit UNHCR şi IOM, lucrătorii migranţi şi refugiaţi au jucat un rol semnificativ în timpul pandemiei de COVID-19 şi ei vor fi importanţi pentru redresarea economică.
''O abordare echilibrată, principială şi cuprinzătoare recunoaşte că migraţia este o realitate umană care trebuie să fie gestionată în scopul avantajului reciproc'', a declarat directorul general al IOM, Antonio Vitorino.
''Actuala abordare în UE este nefuncţională, imposibil de susţinut şi adesea cu consecinţe umane devastatoare'', subliniază cele două agenţii internaţionale citate, care amintesc de întârzierea debarcărilor migranţilor pe mare, de creşterea riscului returnării refugiaţilor către ţări nesigure şi de incendiile din tabăra de migranţi Moria, de pe insula grecească Lesbos.
Cei care salvează vieţi nu trebuie să fie puşi sub urmărire penală, consideră UNCHR şi IOM, referindu-se la provocările juridice întâmpinate de organizaţiile neguvernamentale implicate în salvarea migranţilor în Marea Mediterană.
''Pactul prezintă ocazia ca Europa să arate că poate respecta dreptul fundamental la azil, cooperând în acelaşi timp la elaborarea unor politici pragmatice pentru a-i identifica pe cei aflaţi în nevoie de protecţie internaţională şi a împărţi responsabilitatea pentru ei'', a menţionat, la rândul său, şeful UNHCR, Filippo Grandi.
ONU - Uniunea Europeană trebuie să considere migranţii o parte a soluţiei nu o problemă
București
8°C
Articole Similare

113
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
113

454
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
454

956
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
956

1.023
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.023

1.228
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.228

42
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
42

2.296
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.296

4.013
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.013

1.467
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.467

3.152
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
3.152

2.568
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.568

1.460
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.460

71
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
71
















Comentează