Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a anunţat marţi că este nevoită să suspende activităţile umanitare în zona oraşului Wau Shilluk din Sudanul de Sud, din cauza ciocnirilor violente de la sfârşitul săptămânii trecute, informează Xinhua.
Într-o declaraţie dată publicităţii la Juba, OIM adaugă că s-a amânat pe termen nelimitat înregistrarea a circa 3000 de persoane vulnerabile, în vederea asistenţei umanitare, pe fondul insecurităţii în creştere.
"Civilii vor suferi fără îndoială, deoarece luptele sporadice îngreunează furnizarea serviciilor de către lucrătorii umanitari", a declarat şeful misiunii agenţiei umanitare a ONU în Sudanul de Sud, William Barriga.
Ciocnirile între forţele guvernamentale şi cele de opoziţie la Wau Shilluk, în bazinul superior al Nilului, au început la 25 ianuarie şi au continuat să se extindă spre oraşele Wau Shilluk şi Malakal. Bombardamentele s-au apropiat de Wau Shilluk pe 27 ianuarie, chiar în timp ce o echipă de 14 persoane a OIM era pe punctul de a relua înregistrarea populaţiei vulnerabile. Ca urmare, personalul agenţiei Naţiunilor Unnite a fost nevoit să se refugieze în zone mai sigure, cu ajutorul organizaţiei World Vision, care furnizează ajutoare umanitare în regiune.
Malakal, una din cele mai mari aglomerări urbane din Sudanul de Sud, găzduia înaintea crizei actuale peste 33.000 de migranţi interni.
După ani de criză, milioane de oameni din Sudanul de Sud depind de ajutoarele umanitare. Peste 1,83 de milioane de persoane şi-au părăsit locuinţele, iar alte 1,17 milioane s-au refugiat în ţările vecine, începând din decembrie 2013.
ONU suspendă ajutoare umanitare în Sudanul de Sud
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

264
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
264

37
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
37

544
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
544

2.360
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
2.360

2.593
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
2.593

5.093
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
5.093

1.993
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
1.993

3.697
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
3.697

14.857
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
14.857

3.835
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
3.835

70
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
70

72
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
72

3.807
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
3.807
















Comentează