Organizația Națiunilor Unite (ONU) a anunțat marți că solicită 139,6 milioane de dolari pentru a ajuta jumătate de milion de persoane afectate de cutremurele care au lovit estul Afganistanului și a făcut apel către donatori să nu lase rezervele față de autoritățile talibane să împiedice ajutorul.
Cel mai grav cutremur din ultimii ani din Afganistan, care a avut loc în noaptea de 31 august spre 1 septembrie, a ucis peste 2.200 de persoane și a fost urmat de o serie de replici puternice. Cutremurele au lăsat zeci de mii de oameni fără adăpost, iar unii se tem de alunecări de teren suplimentare.
Temperaturile scăzute, anunțate în următoarele săptămâni, vor înrăutăți condițiile de supraviețuire pentru persoanele din zonele montane izolate, a declarat Indrika Ratwatte, coordonatorul umanitar al ONU pentru Afganistan, potrivit Reuters.
„Acesta este un moment în care comunitatea internațională trebuie să facă eforturi considerabile și să arate solidaritate față de o populație care a îndurat deja atât de mult suferință”, a spus el într-o conferință de presă la Geneva.
„În acest moment, vieți sunt în joc. Două sau trei săptămâni în plus și temperaturile de iarnă vor ajunge în aceste comunități de altitudine mare”, a adăugat el.
ONU consideră criza umanitară din Afganistan ca fiind printre cele mai grave din lume, însă finanțarea a scăzut cu 35% față de anul trecut din cauza reducerilor venite de la donatori importanți, inclusiv Statele Unite. Aceste reduceri au blocat un elicopter care, altfel, ar fi facilitat accesul către satele izolate, a precizat Ratwatte.
Întrebat despre motivele pierderii finanțării, Ratwatte a invocat multiple crize, dar a menționat și reticența multor donatori de a oferi ajutor guvernului taliban din cauza politicilor acestuia față de femei.
„Unele guverne au rezerve din cauza politicilor autorităților de facto”, a spus el, referindu-se la talibani. „Apelul nostru a fost întotdeauna să ne concentrăm asupra oamenilor”.
Ratwatte a menționat că Statele Unite nu au eliberat încă fonduri pentru ajutorul umanitar după cutremur.
Organizația Mondială a Sănătății a cerut autorităților talibane să ridice restricțiile impuse lucrătoarelor umanitare afgane și să le permită să călătorească fără tutori de sex masculin.
Incluziunea femeilor lucrătoare umanitare în echipele ONU rămâne o „provocare”, a spus Ratwatte.
„Încercăm să avem cel puțin o femeie în fiecare echipă. În acest moment nu este posibil pentru toate echipele, dar lucrăm la acest aspect”.

































Comentează