Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a îndemnat sâmbătă "toate părţile să înceteze imediat ostilităţile" în Libia şi să se conformeze armistiţiului încheiat în trecut sub egida Naţiunilor Unite", relatează AFP.
Antonio Guterres "condamnă continuarea violenţelor în interiorul şi în jurul capitalei Libiei şi în special bombardamentele la întâmplare la care au recurs grupările armate, care ucid şi rănesc civili, printre care copii", a precizat un comunicat al serviciilor sale.
De asemenea, Statele Unite, Marea Britanie, Italia şi Franţa ceruseră anterior încetarea luptelor într-un comunicat comun dat publicităţii la Roma.
Circa 40 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste o sută au fost rănite, în majoritate civili, în cinci zile de confruntări între miliţii rivale în cartierele din sudului oraşului Tripoli, potrivit unui bilanţ oficial anunţat vineri seară.
De la căderea regimului condus de Muammar Gaddafi în 2011, Tripoli se află în centrul luptelor de influenţă între diverse miliţii în căutare de bani şi putere.
ONU cere încetarea rapidă a luptelor în capitala Libiei. Haos la Tripoli şi împrejurimi
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

285
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
285

2.417
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
2.417

2.136
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
2.136

46
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
46

3.690
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
3.690

83
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
83

2.804
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
2.804

104
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
104

1.690
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.690

4.832
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
4.832

2.202
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
2.202

93
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
93

48
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
48

















Comentează