Organizaţii nonguvernamentale internaţionale pentru apărarea drepturilor omului au denunţat marţi un proiect de lege din Federaţia Rusă menit să extindă statutul de "agent al străinătăţii" la jurnalişti şi internauţi, calificându-l drept un nou mijloc de a reduce la tăcere opoziţia, informează AFP potrivit Agerpres.
Aceste amendamente, adoptate în unanimitate marţi în a doua lectură de camera inferioară a Parlamentului, etapă decisivă în sistemul legislativ rus, ar urma să-i permită Ministerului Justiţiei să desemneze drept "agenţi ai străinătăţii" persoane fizice ce lucrează pentru mass-media ce intră sub incidenţa acestei clasificări.
Pentru aceasta, va fi necesar ca aceşti indivizi să primească o remunerare de la aceste mass-media, a explicat Leonis Levin, unul dintre deputaţii aflaţi la originea textului.
Nouă ONG-uri de apărare a drepturilor omului, printre care Amnesty International şi Reporteri fără Frontiere, atenţionează că noile amendamente i-ar putea viza nu doar pe jurnalişti, ci şi pe orice blogger sau internaut care beneficiază de burse, finanţare sau venituri de la o mass-media vizată.
"Va deveni un mijloc de a reduce la tăcere opoziţia", au denunţat ONG-urile într-un comunicat.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat aceste temeri drept "poveşti de groază".
Unul dintre autorii textului, Andrei Klimov, a precizat că el va fi îndreptat împotriva conţinuturilor de natură politică. "Dacă o persoană scrie despre hockey sau despre vânătoarea de fluturi, nu va fi recunoscută drept agent al străinătăţii", a declarat el pentru ziarul Kommersant.
Amendamentele în cauză ar urma să fie adoptate definitiv joi, în urma celei de-a treia şi ultime lecturi.
Din 2012, o lege din Rusia le permite autorităţilor să desemneze drept "agenţi ai străinătăţii" asociaţii care primesc finanţări din afara Rusiei şi care au "activitate politică". În 2017, această posibilitate a fost extinsă la mass-media care lucrează în Rusia şi acum ar putea fi vizate persoanele fizice
ONG-uri internaţionale denunţă un proiect de lege care extinde statutul de agent al străinătăţii la persoane fizice, în Rusia
Explorează subiectul
Articole Similare

16
Iranul a fost atacat cibernetic. Agențiile de știri de stat, paralizate de hackeri în urma atacurilor violente
16

1.238
Iranul amenință dur. Teheranul va riposta în mod 'copleşitor' la atacuri israeliano-americane
1.238

1.323
VIDEO Donald Trump anunță că obiectivul operațiunii ”Răgetul Leului” este înlăturarea regimului Ayatollahului Ali Khamenei
1.323

1.938
VIDEO Donald Trump, primele detalii despre atacul asupra Iranului: SUA au început operațiuni majore în Iran. Cere iranienilor să iasă la luptă
1.938

1.410
Iranul și Irakul își închid spațiile aeriene: Explozii repetate în marile orașe iraniene, rețelele de telefonie mobilă afectate
1.410

1.973
VIDEO Este nebunie totală în Orient: Războiul dintre Pakistan și Afganistan se desfășoară în paralel cu războiul SUA-Israel vs Iran
1.973

3.896
VIDEO Donald Trump a tras semnalul de alarmă: 'Iranul ne-a omorât oamenii!'/ Americanii atacă din aer și de pe mare în Iran
3.896

1.290
Gigantul Nvidia pregătește invenția care va schimba total Inteligența Artificială: Va deveni de nerecunoscut
1.290

4.107
Iranul a închis spațiul aerian: Iranul și Israelul atacă puternic. Ayatollahul Iranului a plecat din capitală
4.107

2.255
Începe războiul? Adrian Cioroianu: 'Nu poate fi exclus scenariul unei escaladări'
2.255

54
Comisia Europeană impune reguli noi pentru combaterea terorismului și extremismului violent
54

7.948
ALERTĂ - SUA și Israelul au lansat ofensiva la scară largă împotriva Iranului: Teheranul este în flăcări/ Iranul pregătește contraofensiva
7.948

1.885
Washington a luat o decizie crucială. Mișcarea care a dat industria globală a inteligenței artificiale peste cap
1.885

















Comentează