Cazurile globale de COVID-19 înregistrate de la începerea pandemiei au depăşit în acest sfârşit de săptămână 200 de milioane de contagieri, deşi curba noilor infecţii se stabilizează, fără să fi atins recordurile valului de coronavirus din luna aprilie, relatează duminică EFE, potrivit Agerpres.
Potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), decesele provocate de pandemie au ajuns la 4,2 milioane de cazuri, dintre care 45.000 înregistrate săptămâna aceasta şi se aşteaptă o scădere faţă de cele 64.500 raportate săptămâna anterioară.
Noile cazuri săptămânale au fost în creştere de la jumătatea lunii iunie, în timp ce numărul deceselor a scăzut săptămâna anterioară (26 iulie - 1 august), după trei săptămâni de creştere consecutivă.
Deşi cifrele sunt mari, există optimism privind o uşoară descreştere a cazurilor săptămânale de la sfârşitul lunii iulie în Europa şi în zona Americilor, cele mai afectate de pandemie, dar rămân în creştere în Asia.
Curba este în creştere de mai multe zile şi chiar săptămâni în unele ţări cu cazuri absolute, precum Brazilia, Argentina, Columbia sau Spania, dar se menţine stabilă sau în uşoară creştere în ţări ca SUA, India, Rusia, Franţa, Italia sau Iran.
Suscită de asemenea speranţă şi ritmul vaccinării în multe ţări: aproape 30 % din populaţia mondială a primit cel puţin o doză, iar peste 15 % a fost vaccinată cu schema completă.
În total, s-au administrat peste 4,4 miliarde de doze, aproape jumătate dintre cele 10 miliarde care se estimează necesare pentru a putea vaccina 70 % din populaţia mondială şi de a se apropia de obiectivul imunităţii colective.
OMS face un anunț care dă speranțe - Actualul val al pandemiei se stabilizează înainte de a atinge nivelul valului din aprilie
București
4°C
Articole Similare

92
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
92

616
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
616

360
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
360

1.168
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
1.168

738
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
738

1.090
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
1.090

2.487
FOTO Celebrul artist Banksy ar fi fost demascat după decenii. Cine s-ar ascunde în spatele pseudonimului
2.487

2.427
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
2.427

930
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
930

2.328
Șapte motive pentru care Trump nu a câștigat războiul din Iran
2.328

1.592
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
1.592

2.439
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
2.439

3.362
Imagini neașteptate cu Elena Cârstea. Cum a fost surprinsă la întoarcerea din SUA
3.362
















Comentează