Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat miercuri că Guvernul va face o serie de amendamente la OUG 91/2017 pentru modificarea şi completarea legii salarizării, aflată în dezbatere în Parlament, afirmând că vor fi şi majorări salariale pentru anumite categorii de bugetari, informează agerpres.ro
"Ştim că sunt modificări (la OUG 91/2017 - n.r.), avem şi noi câteva clarificări de făcut în lege. Ieri (marţi - n.r.) le-am discutat împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea, lucrăm acum şi pe impact, calculează Finanţele impactul tuturor acestor amendamente, dar până săptămâna viitoare când va fi decizia finală în Comisia de muncă vă rog să îmi permiteţi să nu spun toate detaliile.(...) Este vorba şi despre majorări salariale (pentru anumite categorii de bugetari - n.r.). Am făcut un singur exemplu public pe care îl dau încă o dată şi acum pentru că îl susţin şi sunt convinsă că nu va avea niciun fel de problemă să treacă, este vorba de şefii de centre de la DGASPC-uri (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - n.r.), de exemplu, care au avut scăderi salariale, nu foarte mari, de 300 de lei, dar ne gândim să le ridicăm un pic coeficientul ca să nu mai aibă aceste scăderi salariale, pentru că totuşi este vorba de şefi de instituţii care au în subordine câteva zeci, dacă nu chiar sute de angajaţi", a spus Olguţa Vasilescu la Palatul Parlamentului.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 91/2017 va intra în dezbaterea Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor, pentru raport, săptămâna viitoare.
Olguţa Vasilescu iese la rampă după o discuţie cu Dragnea: Ce modificări aduce legii salarizării
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

214
România riscă penurie de combustibili în câteva săptămâni? Dumitru Chisăliță (AEI) avertizează: 'Acest plan nu este, de fapt, un plan. Este doar o succesiune de idei, fără scenarii de lucru'
214

823
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
823

1.043
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
1.043

1.474
VIDEO Cristian Popescu Piedone a povestit cum a încălcat legea timp de 10 ani. A recunoscut tot după ce faptele s-au prescris
1.474

1.871
Kate Middleton despre diagnosticul de cancer. Declarația rară a Prințesei de Wales
1.871

3.618
Planul de la Vila Lac pentru debarcarea lui Bolojan (surse)
3.618

1.892
Ucraina a atcat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
1.892

524
România are unele dintre cele mai mari decalaje din UE între regiunile bogate și cele sărace
524

1.578
Războiul din Iran produce unde de șoc peste tot: piața apei din India este aruncată în aer
1.578

1.108
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
1.108

6.062
Situația devine explozivă: liderul Houthi anunță că gruparea se pregătește să intre în război alături de Iran
6.062

975
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
975

3.418
Asta e marea problemă a armatei Germaniei: Totul este legat de purtatul bărbilor și coafurilor
3.418
















Comentează