Olandezii s-au pronunţat miercuri masiv împotriva acordului de asociere între Uniunea Europeană şi Ucraina, în cadrul unui referendum devenit un vot simbolic privind UE, a anunţat agenţia de presă olandeză ANP, după numărarea a 99% din voturi, potrivit AFP, scrie Agerpres.
Olanda este singura ţară membră a Uniunii Europene care nu a ratificat încă acordul cu Ucraina, deşi acesta a fost deja aprobat de parlament. Referendumul organizat miercuri nu este unul constrângător, guvernul olandez declarând că aşteaptă rezultate înainte de a decide ce poziţie va adopta în privinţa ratificării acordului.
Votul a fost salutat ca o victorie de către formaţiunile eurosceptice olandeze, însă clasa politică olandeză, inclusiv premierul Mark Rutte, a respins posibilitatea unei ratificări a acordului în forma sa actuală.
Potrivit ANP, 61,1% au votat contra acordului, rata prezenţei la vot fiind de 32,2%. Estimările anterioare evocau o prezenţă de sub 30%, ceea ce ar fi invalidat rezultatul consultării populare.
Rezultatele definitive vor fi publicate marţi de Comisia Electorală olandeză, dar dacă referendumul este validat, ''acordul nu poate fi ratificat în forma sa actuală'', a afirmat premierul Mark Rutte.
Partidele politice olandeze, inclusiv cele care sprijină acordul UE-Ucraina, au susţinut această declaraţie şi au respins o ratificare a documentului, care vizează consolidarea dialogului politic şi a schimburilor economice între UE şi Ucraina.
''Se pare că olandezii au spus 'nu' elitei europene şi 'nu' tratatului cu Ucraina, începutul sfârşitului Uniunii Europene'', a reacţionat deputatul de extremă-dreaptă Geert Wilders. În opinia sa, este vorba despre o ''moţiune de cenzură a poporului olandez contra elitelor de la Bruxelles şi Haga''.
Olanda, referendum împotriva acordului de asociere UE - Ucraina
București
16°C
Articole Similare

6
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
6

14
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
14

1.024
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
1.024

60
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
60

4.246
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
4.246

6.127
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
6.127

87
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
87

7.768
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
7.768

4.327
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.327

35
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
35

3.175
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
3.175

10.741
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
10.741

2.180
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
2.180

















Comentează