Olanda le va oferi britanicilor care locuiesc în această ţară un termen de 15 luni pentru a înainta o cerere pentru drept de rezidenţă după Brexit, în cazul în care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană fără acord, a anunţat ministrul olandez al afacerilor externe, Stef Blok, informează marţi AFP preluată de Agerpres.
Perspectiva unei separări fără acord, la 29 martie, suscită temeri în ceea ce priveşte soarta celor circa 45.000 de britanici care locuiesc în Olanda.
"Pentru a evita aceasta, guvernul (olandez) propune o perioadă de tranziţie de 15 luni, începând de la ieşirea Marii Britanii din UE", a notat Blok luni seara, într-o scrisoare adresată parlamentului.
În timpul acestei perioade, britanii care locuiau în Olanda înainte de Brexit "îşi vor păstra dreptul de a locui, munci şi studia în Olanda". "Cetăţenii britanici şi familiile lor vor avea posibilitatea în timpul acestei perioade de tranziţie de a depune o cerere pentru drept de rezidenţă permanentă", a adăugat el.
Spania, una dintre ţările din UE unde locuiesc cei mai mulţi britanici, a anunţat în 28 decembrie că va adopta măsuri de urgenţă menite să "garanteze menţinerea drepturilor actuale ale cetăţenilor britanici" în perspectiva lipsei unui acord.
În Franţa, unde locuiesc cel puţin 150.000 de britanici, au fost luate măsuri pentru a pregăti un Brexit fără acord, care prevăd menţinerea agenţilor britanici din funcţiile publice franceze, în condiţiile actualului lor statut şi loc de muncă.
Un vot crucial ar urma să aibă loc în parlamentul britanic săptămâna viitoare asupra acordului privind Brexit negociat de premierul Theresa May cu Bruxellesul, în 25 noiembrie. Însă adoptarea lui rămâne extrem de compromisă, în condiţiile în care acesta este criticat atât de parlamentarii pro-Brexit, cât şi de eurofili.
Olanda oferă britanicilor o portiță în cazul unui Brexit fără acord - Supușii Majestății Sale vor putea solicita drept de rezidenţă
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

186
Reședința consulului american de la Ierusalim, lovită de un fragment de rachetă
186

1.848
Umilință supremă pentru Donald Trump: 'Se milogește la alții, chiar și la China'
1.848

12
Inundații în nordul Australiei - Guvernul trimite armata
12

37
Papa Leon al XIV-lea intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Încetați focul! Să se redeschidă căile dialogului!”
37

19
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puțin 62 de persoane au murit
19

1.664
”Urgență excepțională” - Israelul alocă aproape un miliard de dolari pentru achiziții militare urgente
1.664

1.496
Proces istoric împotriva Meta: tânăra care a petrecut 16 ore pe Instagram într-o singură zi în centrul acuzațiilor
1.496

1.783
Donald Trump a amenințat cu noi atacuri asupra insulei Kharg: „S-ar putea să o lovim încă de câteva ori, doar pentru distracție”
1.783

87
Referendum în Kazahstan menit să flexibilizeze sistemul - Tokaev este posibil să-şi pregătească succesorul
87

2.752
Încă un semn că SUA sunt pe modul RĂZBOI: Pe noile monede de zece cenţi nu a mai fost pus simbolul universal al păcii
2.752

218
Nave de război sud-coreene în Strâmtoarea Ormuz - Coreea de Sud analizează apelul lui Trump
218

27
Cutremur cu magnitudinea 5,3 în apropiere de El Salvador
27

2.590
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
2.590
















Comentează