Ucraina nu a încălcat niciun acord prin adâncirea canalului Bâstroe de la Dunăre, pentru a-şi majora exporturile de alimente de la porturile sale fluviale, şi este pregătită să-i arate României activitatea desfăşurată, a anunţat miercuri ministrul adjunct al Infrastructurii din Ucraina, Iuri Vaskov, transmite Reuters.
Săptămâna aceasta, România şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu indiciile că ţara vecină Ucraina a efectuat lucrări de dragare la canal care au efecte într-o zonă de coastă comună, sensibilă din punct de vedere ecologic, şi a cerut să poată verifica zona.
Ucraina, care a fost invadată de Rusia în urmă cu un an, a anunţat săptămâna trecută că pescajul navelor care traversează prin canalul Bâstroe a fost adâncit de la 3,9 metri la 6,5 metri.
România a anunţat că este îngrijorată în legătură cu orice lucrări efectuate pe canalul navigabil prin zona comună a Deltei Dunării, care ar putea ameninţa viaţa sălbatică din patrimoniul mondial UNESCO şi ar încălca tratatele internaţionale de protecţie a mediului.
"Am notificat oficial partea română în august 2022 că vom efectua operaţiuni de dragare, cum ar fi eliminarea sedimentelor, şi nu am primit comentarii", a afirmat Vaskov, într-un interviu acordat Reuters, citat de Agerpres.
La mijlocul anilor '90 canalul avea o adâncime de 6,5 metri, dar în ultimii ani Ucraina nu a efectuat operaţiuni de dragare, ceea ce a avut ca rezultat acumularea de aluviuni.
"Nu vedem nicio problemă - nu este o nouă construcţie, ci o adâncire operaţională", a declarat Vaskov, adăugând că operaţiunile de dragare sunt menite să menţină canalul suficient de adânc pentru a permite nave cu un pescaj de până la 6,5 metri.
Ucraina transportă cereale pe canalul Bâstroe, deoarece dezvoltă rute alternative pentru exporturile sale, în timp ce accesul la porturile sale de la Marea Neagră a fost limitat de la invazia Rusiei.
"Anterior, nu a fost necesară creşterea adâncimii (canalului). Acum există o astfel de necesitate", a explicat oficialul ucrainean.
El a spus că aglomeraţia ridicată de la porturile de la Dunăre şi cozile lungi de la canalul românesc Sulina sunt principalele motive ale deciziei.
Ucraina, care şi-a majorat semnificativ exporturile prin porturile sale de la Dunăre, de 1,5 milioane de tone pe lună de la invazia Rusiei, speră că un canal mai adânc va permite să fie exporte lunar încă 500.000 tone.
Anterior, Ucraina a dezvoltat un plan de adâncire a canalului la 8,2 - 8,3 metri, care ar putea fi implementat în viitor.
"Există de mulţi ani un astfel de proiect, dar în acest moment nu este implementat. Aici nu a fost de acord România cu implementarea proiectului", a explicat Vaskov.
"Este în interesul economic al Ucrainei şi este necesar pe termen mediu, dar discuţiile încă sunt în derulare". Orice acţiune ar putea fi efectuată când va exista un acord cu România, a adăugat oficialul ucrainean.
România este un partener important economic al Ucrainei şi exportatorii au transportat anul trecut 8,6 milioane de tone de cereale ucrainene prin portul românesc Constanţa de la Marea Neagră.
În pofida scăderii recoltei din 2022 la aproximativ 54 milioane de tone, de la nivelul record de 86 milioane de tone din 2021, cel puţin 30 milioane de tone de cereale încă sunt în silozuri şi ar putea fi exportate, conform Ministerului Agriculturii.
Un cultivator şi un exportator global major, exporturile Ucrainei de cereale la 20 februarie 2023 înregistrau un declin de 28,7%, la 30,3 milioane de tone, în sezonul agricol 2022/2023, din cauza dificultăţilor logistice şi a recoltei mai reduse, provocate de invazia Rusiei.
Oficialii ucraineni răspund la acuzațiile pe tema Canalului Bâstroe: Adâncirea, necesară pentru exportul de cereale
Explorează subiectul
Articole Similare

217
VIDEO Ilie Bolojan dezvăluie că ar vota 'DA' pentru unirea cu Republica Moldova - reacție la declarațiile făcute de Maia Sandu
217

566
VIDEO Bolojan, despre impozitarea progresivă: 'Nu suntem pregătiți în acest moment pentru o astfel de formulă'
566

1.143
VIDEO Ilie Bolojan le cere miniștrilor să-i 'alerge' pe directorii din marile companii: Nu-i putem da afară direct
1.143

1.138
VIDEO Bate vânt de remaniere în Guvern! Ilie Bolojan anunță când vor fi evaluați miniștrii și care va fi principalul criteriu
1.138

745
VIDEO Ce câștigă România din acordul Mercosur. Ilie Bolojan: 'A fost o decizie comună, luată de Guvern și Președinte'
745

950
VIDEO Bolojan, despre sondaje și avansul AUR: 'Sunt poze de moment. Dacă duci lucrurile până la capăt câștigul va fi al țării'
950

1.494
VIDEO Bolojan trage linia în coaliție și aruncă săgeți spre PSD: 'Problema nu e protocolul, ci comportamentul partenerilor de guvernare'
1.494

1.788
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude un Guvern minoritar, în contextul tensiunilor cu PSD
1.788

2.152
VIDEO Pachetul 3 de măsuri, decis până la finalul săptămânii. Guvernul alege între asumarea răspunderii și OUG: 'Asta ar fi soluția cea mai rapidă'
2.152

1.677
Nici Groenlanda nu mai știe ce vrea cu adevărat Donald Trump. Autoritățile infirmă declarațiile SUA referitoare la existența unui acord
1.677

2.240
Cutremur în fotbalul internațional: Jucători arestați într-un dosar de trucare și spălare de bani - 17 persoane reținute
2.240

3.002
Zelenski este îngrozit de forța armatei Rusiei de a trimite ”carne de tun”: Câți soldați ar trebui să elimine lunar, pentru ca rușii să rămână fără resurse
3.002

4.447
VIDEO Franța vine cu un răspuns categoric, după afirmațiile controversate ale șefului NATO: Europa nu se poate apăra singură
4.447

















Comentează