Secretarul pentru cultură al guvernului de la Londra, Oliver Dowden, care are şi responsabilitatea pentru sport, a atras atenţia că fotbalul trebuie ''să-şi gestioneze foarte atent'' următorii paşi în condiţiile în care, în contextul pandemiei de coronavirus, jucătorilor din Premier League li se cere să accepte o reducere salarială, însă sindicatul acestora şi reprezentanţii primei ligi valorice nu au ajuns momentan la o înţelegere potrivit Agerpres.
Premier League, cea mai profitabilă ligă de fotbal din lume, a fost suspendată timp de o lună, cluburile au cerut jucătorilor şi persoanelor din staff-urile tehnice să fie de acord cu o diminuare a salariilor cu 30 la sută, însă Sindicatul fotbaliştilor profesionişti (PFA) încă nu a fost de acord cu acest lucru opinând că reducerea salariilor ar însemna şi bani mai puţini la bugetul Serviciului Naţional de Sănătate, scrie Reuters.
Potrivit The Telegraph, secretarul pe probleme de cultură, Oliver Dowden, a spus că eşuarea discuţiilor dintre PFA şi Premier League este un aspect care dă de gândit mai ales într-o perioadă în care mai multe cluburi au anunţat că şi-au trimis în şomaj tehnic o bună parte a personalului non-sportiv.
''Susţinerea din fonduri publice a celor care au fost trimişi în şomaj tehnic, în timp ce jucătorii câştigă mai departe milioane iar proprietarii cluburilor nu sunt afectaţi, nu aruncă o imagine prea bună asupra fotbalului. Într-o perioadă de criză naţională, sportul nostru tradiţional, fotbalul, trebuie să aibă un cuvânt de spus. Mă aştept să văd autorităţile din fotbal raportându-se la starea de spirit a populaţiei şi venind cu un plan urgent. Este important ca dezacordul privind salariile jucătorilor să nu afecteze tot ce a adus bun până acum sportul, inclusiv fotbalul, care trebuie să ajute eforturile guvernului'', a spus Dowden.
FC Liverpool a anunţat că şi-a trimis o parte din angajaţi în şomaj parţial din cauza consecinţelor economice cauzate de pandemia de coronavirus şi poartă negocieri pentru reducerea salariilor jucătorilor şi staff-ului tehnic.
Salariaţii trimişi în şomaj parţial beneficiază de un program iniţiat de guvernul britanic care subvenţionează cu 80% din salariul iniţial al angajatului ,până la maxim 2.500 lire sterline pe lună, pentru evitarea concedierii, iar clubul englez va suporta restul de 20%.
''Angajaţii vor primi salariul întreg şi ne vom asigura că niciun membru al personalului nostru nu va fi financiar defavorizat'', a precizat liderul din Premier League.
Alte trei cluburi engleze, Tottenham, Newcastle şi Norwich, au apelat la aceeaşi strategie în privinţa angajaţilor.
În ce priveşte reducerea salariilor la jucători şi antrenori, Liverpool a precizat că ''discuţiile sunt complexe şi prin consecinţă, procesul este în desfăşurare''.
Premier League a propus vineri cluburilor să-şi consulte jucătorii pentru a accepta o reducere salarială de 30%, ce ar însuma lunar 500 milioane lire sterline, pe perioada în care sezonul este întrerupt, dar discuţiile nu au ajuns la un rezultat concret.
În schimb, Manchester City a anunţat că nu îşi va trimite angajaţii în şomaj parţial, pentru a profita astfel de măsura adoptată de guvernul britanic pentru a ajuta societăţile să depăşească actuala criză economică generată de de pandemia de coronavirus.
Oficialii englezi speră ca şi sportul să sprijine eforturile autorităţilor în lupta cu pandemia
Explorează subiectul
Articole Similare

16
Simona Radiș și Magdalena Rusu, desemnate sportivele anului în cadrul Galei CSA Steaua
16

46
Interul lui Chivu a ratat calificarea în finala Supercupei Italiei
46

27
Fiul Cristinei Pîrv, între naționala de fotbal a României și cea a Braziliei
27

109
Daniel Pancu a trecut la amenințări după CFR Cluj - FC Botoşani 1-0
109

93
Mihai Stoica anunț de ultimă oră. Câte bilete s-au vândut pentru derby-ul FCSB - Rapid
93

24
U BT Cluj, o nouă victorie în Liga Adriatică, scor 92-82, cu slovenii de la KK Krka
24

295
Complexul Lia Manoliu va fi modernizat. Investiții de 100 de milioane de lei
295

29
Stan Wawrinka a anunţat când îşi va încheia cariera
29

86
Florin Talpan, în război cu FRF. Solicitare incredibilă către FIFA şi UEFA
86

27
Sir Alex Ferguson prezice încă 10 ani fără titlu de campioană pentru Manchester United
27

41
Guardiola refuză să discute despre o eventuală plecare a sa de la Manchester Cit
41

266
Un comentator din România a trecut la amenințări după meciul Craiovei: 'Fac plângere la UEFA'
266

19
Miroslav Koubek este noul selecţioner al Cehiei
19

















Comentează