Andrei Muraru, propus ambasador al României în Statele Unite ale Americii, şi George Maior, propus ambasador în Regatul Haşemit al Iordaniei, se numără printre cei şase candidaţi la conducerea unor misiuni diplomatice ale ţării noastre în străinătate care vor fi audiaţi, miercuri, în Comisiile parlamentare reunite de politică externă şi pentru comunităţile de români din afara ţării.
Andrei Muraru ocupă, din 2014, funcţia de consilier prezidenţial, şef al Departamentului Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, iar George Maior este diplomat de carieră şi a fost, în perioada 2015 - 2021, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Statele Unite ale Americii, informează Agerpres.
Potrivit site-ului Senatului, George Maior va fi audiat prin mijloace audio-video, la fel şi Cezar Armeanu - propus ambasador al României în Republica Coreea. Cezar Armeanu a fost, din 2017 şi până în 2021, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Kazahstan, Tadjikistan şi Republica Kârgâză.
Vor fi audiaţi, de asemenea, pentru acreditarea în calitate de ambasadori: Răduţa-Dana Matache - propusă pentru Republica Filipine, Alexandrina-Livia Rusu - pentru Marele Ducat al Luxemburgului şi Elena Şerbănescu - pentru Tunisia.
Răduţa-Dana Matache este diplomat de carieră şi este ministru-plenipotenţiar în cadrul Direcţiei ONU, instituţii specializate şi francofonie. Alexandrina-Livia Rusu a lucrat, din 2017 şi până în prezent, la Misiunea Permanentă a României la Viena, iar Elena Şerbănescu a fost, din 2012 şi până în prezent, şeful Direcţiei juridic, legislativ şi contencios din Centrala MAE.
Săptămânile trecute, senatorii şi deputaţii din cele patru comisii au audiat, în trei şedinţe, şi au acordat avize favorabile pentru 19 candidaţi pentru posturi de ambasador.
Prin aceste şase propuneri, comisiile parlamentare de specialitate finalizează, miercuri, audierea celor 25 de candidaţi pentru poziţia de ambasador solicitată de MAE, în urma aprobării numirii acestora de către preşedintele Klaus Iohannis şi transmisă, pe 4 martie, Parlamentului.
OFICIAL - România va avea un nou ambasador în SUA: audieri în Parlament pentru 'omul lui Klaus Iohannis'
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

91
CSM respinge numirea Cristinei Chiriac ca procuror general: aviz negativ cu 5 voturi împotrivă
91

319
Marius Voineag explică de ce nu mai vrea să fie șeful DNA: E singura instituție care poate ancheta corect magistrații/ CSM a dat amânare
319

290
Volatilitate accentuată pe piețele energetice: După petrol, și prețurile gazelor naturale urcă vertiginos și amenință Europa
290

1.081
România accelerează o investiție strategică: Începe modernizarea drumului de fier care conectează Europa Centrală cu Balcanii
1.081

1.942
Experții avertizează asupra unor analgezice populare care îți pot afecta grav sănătatea, fără să simți niciun simptom
1.942

2.099
Guvernul Bolojan ia împrumut 500 de milioane de euro de la Banca Europeană: Se construiește o autostradă
2.099

2.687
Cine plătește amenda dacă nu porți centura în mașină. Explicațiile Poliției Rutiere pentru șoferi și pasageri
2.687

1.183
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.183

2.954
Nicușor Dan și Volodimir Zelenski se pregătesc să semneze un parteneriat strategic între România și Ucraina! Ce alte documente vor mai semna (SURSE)
2.954

4.278
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
4.278

1.128
Războiul din Iran îi umflă buzunarele lui Vladimir Putin. Cum exploatează Rusia statele vulnerabile pentru a-și întări economia
1.128

1.622
Lovitură de 90.000 de euro într-o 'țeapă' cu monede de aur
1.622

9.284
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
9.284

















Comentează