Gheaţa arctică nu se poate reface rapid, odată ce se topeşte din cauza încălzirii climatice, conform concluziilor unui nou studiu, transmite luni Press Association potrivit Agerpres.
Oamenii de ştiinţă au apelat la cochiliile scoicilor quahog, animale care pot trăi sute de ani, şi la modele de evoluţie climatică pentru a descoperi modul în care s-a modificat gheaţa marină arctică de-a lungul ultimului mileniu.
Ei au observat că acoperirea banchizei glaciare boreale se modifică în intervale de timp relativ mari, de ordinul decadelor şi secolelor şi astfel au ajuns la concluzia că gheaţa arctică nu se poate reface rapid chiar dacă procesul de schimbare climatică este încetinit sau chiar oprit.
În cadrul studiului s-a examinat dacă schimbările în acoperirea banchizei glaciare la nord de Islanda au fost "forţate" (adică provocate de evenimente precum erupţii vulcanice sau de ciclurile solare) sau dacă au fost "neforţate" (adică parte dintr-un model natural de evoluţie climatică).
Conform studiului, cel puţin o treime dintre variaţiile din trecut au fost "forţate", ceea ce indică faptul că sistemul climatic este foarte sensibil la astfel de factori externi, conform coordonatorului acestui studiu, Dr. Paul Halloran de la Universitatea din Exeter.
"Apar din ce în ce mai multe dovezi că multe aspecte ale climatului nostru în schimbare nu sunt cauzate de variaţii naturale, ci forţate de anumite evenimente. Studiul nostru arată efectul substanţial pe care astfel de factori de influenţă climatică îl pot avea asupra gheţii arctice, chiar dacă aceşti factori nu sunt extrem de puternici, aşa cum se întâmplă în cazul erupţiilor vulcanice sau ale modificărilor de activitate ale Soarelui", a susţinut el, adăugând că în prezent factorul de influenţă climatică este de origine antropică.
Despre scoicile quahog se crede că sunt cele mai vechi animale de pe Terra care nu trăiesc în colonii, iar cochiliile lor produc inele de creştere care pot fi examinate pentru a identifica schimbări climatice produse în trecut.
Acest studiu a fost publicat în ultimul număr al revistei Scientific Reports.
Odată pierdută, gheaţa arctică nu se poate reface rapid (studiu)
București
10°C
Articole Similare

3.551
Misterul scos la lumină din apele Antarcticii: A fost descoperită o lume ascunsă ce reglează sistemul climatic al Pământului
3.551

2.710
VIDEO Locul fascinant unde sirenele scufundau corăbii: Astăzi este un paradis liniștit la doar 600 km. de București
2.710

2.370
Cine va moșteni averea de 70 de milioane de dolari a lui Chuck Norris
2.370

3.968
Cele mai ieftine insule din Grecia. Ce destinații să alegi pentru a economisii sute de euro la următoarea vacanță
3.968

133
VIDEO ÎPS Teodosie: 'Suntem în post, să nu ne înfruptăm peste măsură de bunătățile pământești'
133

5.986
Orașul italienesc iubit de români, în care turiștii sunt atacați: Hoții le fură bunurile, îi lovesc și fug/ Autoritățile sunt în alertă
5.986

107
Nicușor Dan, despre deschiderea expoziției Brâncuși de la Berlin: „Este o recunoaștere a valorii și identității noastre”
107

162
Descoperire arheologică de senzație: cimitir "nemţesc", găsit la Târgu Neamţ de cercetători germani
162

66
CBS News Radio se va închide, după aproape 100 de ani de funcţionare
66

5.918
Doliu în lumea filmului: actorul Nicholas Brendon a murit în somn la doar 54 de ani
5.918

974
Sfârșitul metaversului? Meta vrea să schimbe strategia după investiții de zeci de miliarde
974

34
VIDEO Palatul Saadabad, unul dintre cele mai vizitate locuri din Teheran, a fost avariat după bombardamentele americano-israeliene
34

20
Trei evenimente culturale la Casa Avramide din Tulcea: Expoziție de hărți, lansare de site și recital "Trei parale"
20
















Comentează