O reuniune ministerială a patru ţări europene asupra situaţiei din Libia a fost programată pentru miercuri la Cairo în contextul în care Ankara a anunţat desfăşurarea de trupe pe teritoriul libian, a indicat Ministerul de Externe egiptean, citat de AFP potrivit Agerpres
Ministrul de externe egiptean, Sameh Choukry, i-a invitat pe omologii săi francez, italian, grec şi cipriot să se reunească la Cairo.
Această iniţiativă intervine în timp ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat duminică seara începerea desfăşurării de soldaţi turci în Libia, ţară vecină Egiptului.
Cairo a precizat că aceasta va 'face să avanseze căutarea unei soluţii globale la criza libiană şi să găsească o rezolvare la tot ceea ce ar constitui un obstacol'.
Scufundată în haos de la căderea colonelului Muammar Gaddafi în 2011, Libia este astăzi împărţită între două autorităţi: Guvernul de Uniune Naţională (GNA), recunoscut de ONU, cu baza la Tripoli, şi puterea reprezentată de mareşalul Khalifa Haftar în estul ţării.
Haftar a lansat la începutul lunii aprilie o ofensivă pentru a cuceri capitala şi a anunţat la 12 decembrie începerea unei noi 'bătălii decisive' pentru preluarea controlului asupra capitalei Tripoli. Acesta este susţinut de Egipt, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Rusia.
Joia trecută, parlamentul turc a votat o moţiune ce îi permite preşedintelui Erdogan de a trimite militare în Libia după semnarea, la sfârşitul lunii noiembrie, a două acorduri cu GNA.
La rândul său, Egiptul consideră că situaţia din Libia vecină reprezintă o problemă de 'securitate naţională' şi a avertizat împotriva 'consecinţelor oricărei intervenţii militare în Libia'.
Relaţiile între Egipt şi Turcia sunt tensionate de la destituirea în 2013 a preşedintelui Morsi, pe atunci aliat al Ankarei, de către forţe fidele generalului Abdel Fattah al-Sissi, devenit apoi preşedinte.
O reuniune ministerială a patru ţări europene asupra situaţiei din Libia va avea loc la Cairo
București
3°C
Articole Similare

85
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
85

246
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
246

358
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
358

39
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
39

858
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
858

610
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
610

2.028
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.028

38
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
38

56
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
56

5.487
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
5.487

1.826
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.826

3.127
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
3.127

3.678
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
3.678
















Comentează