Rudele străvechi din urmă cu 200.000 până la 160.000 de ani ale oamenilor moderni din nordul Chinei ar fi avut ''creier de Einstein'', conform constatărilor unui studiu recent, relatează luni agenţia Xinhua.
O echipă internaţională condusă de arheologi chinezi a descoperit că acest hominid avea o capacitate craniană care atingea 1.700 de centimetri cubi, potrivit unei estimări realizate pe baza fosilelor excavate în anii 1970 în situl Xujiayao.
''Este hominidul cu cel mai mare cap din Pleistocenul mijlociu'', a declarat Wu Xiujie, cercetător la Institutul de Paleontologie şi Paleoantropologie a Vertebratelor din cadrul Academiei de Ştiinţe din China.
Echipa condusă de Wu a reconstruit un craniu aproape complet cu trei oase fragmentate de la acelaşi adult tânăr.
Creierul hominidului din Xujiayao era puţin mai mic decât cel al rudei sale apropiate, ''omul de Xuchang'', estimat la aproximativ 1.800 de centimetri cubi, însă primul a trăit cu aproximativ 60.000 de ani înaintea acestuia, potrivit studiului publicat în cel mai recent număr din Journal of Human Evolution.
Cercetarea a oferit ''cele mai timpurii dovezi ale unei dimensiuni a creierului care se încadrează în gama superioară în rândul omului de Neanderthal şi Homo sapiens modern'', a spus Wu, autor principal al studiului.
Cercetătorii au bănuit anterior că dimensiunea creierului oamenilor străvechi, de la australopitec la homo habilis şi homo erectus, a crescut treptat, odată cu trecerea timpului.
Însă, unele studii recente au contrazis această ipoteză, deoarece s-a descoperit că ''omul de Flores'' din Indonezia, care a trăit în urmă cu 100.000 până la 50.000 de ani, avea un creier de doar circa 400 de centimetri cubi, în timp ce capul ''omului de Xuchang'' era de peste patru ori mare.
Cele mai recente descoperiri ar putea aduce noi informaţii cu privire la cauzele unor astfel de modificări semnificative ale dimensiunii creierului strămoşilor noştri şi ar putea oferi o nouă piesă în puzzle-ul evoluţiei umane.
O nouă piesă în puzzle-ul evoluției umane: Oamenii primitivi din urmă cu 200.000 de ani din nordul Chinei aveau 'creier de Einstein' / STUDIU
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

0
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
0

103
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
103

380
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
380

1.010
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.010

1.485
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.485

677
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
677

983
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
983

1.244
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.244

107
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
107

1.689
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.689

1.017
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
1.017

3.110
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
3.110

56
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
56














Comentează