O nouă greșeală corectată de Casa Albă: JD Vance a folosit termenul „genocid” într-o postare care contrazice poziția unui aliat important al lui Trump

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 12-02-2026 06:09

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Kenny Holston / AP / Profimedia

Casa Albă a şters marţi o postare de pe reţelele de socializare de pe contul vicepreşedintelui JD Vance care comemora masacrele armenilor drept "genocid", spunând că mesajul, care contrazice poziţia Turciei, aliată cu SUA, a fost postat din greşeală, informează joi Reuters, potrivit Agerpres.

Vance, aflat într-o vizită de două zile în Armenia, a vizitat Memorialul Genocidului Armean Tsitsernakaberd din capitala Erevan, în timpul primei vizite a unui vicepreşedinte american în această republică din Caucazul de Sud.

Contul oficial al lui Vance de pe X a descris vizita ca fiind menită "să aducă un omagiu victimelor genocidului armean din 1915", postare care ulterior a fost ştearsă. Un consilier al lui Vance, care a refuzat să fie identificat, a declarat că mesajul a fost postat din greşeală de către angajaţi care nu făceau parte din delegaţia aflată în deplasare. Este a doua oară în câteva zile când administraţia preşedintelui Donald Trump a şters o postare de pe reţelele de socializare.

La sfârşitul săptămânii trecute, Casa Albă a căutat să justifice, iar mai apoi a şters o postare pe contul Truth Social al preşedintelui Trump, care includea o reprezentare rasistă a fostului preşedinte Barack Obama şi a Primei Doamne Michelle Obama, înfăţişaţi drept maimuţe. Trump le-a spus ulterior reporterilor că nu s-a uitat la întregul videoclip înainte ca un consilier al Casei Albe să îl posteze pe contul său.

Postarea de pe reţelele de socializare de marţi reflecta participarea lui Vance şi a soţiei sale, Usha, la o ceremonie de depunere a unei coroane de garoafe, crizanteme şi trandafiri la locul memorialului, care îi omagiază pe cei 1,5 milioane de armeni care şi-au pierdut viaţa în ultimii ani ai Imperiului Otoman.

"Acesta este un cont gestionat de angajaţi care există în principal pentru a distribui fotografii şi videoclipuri ale activităţilor vicepreşedintelui", a declarat un purtător de cuvânt al lui JD Vance, adăugând că opiniile sale au fost cel mai bine descrise de propriile sale remarci adresate reporterilor. În aceste remarci, politicianul republican nu a folosit cuvântul "genocid".

Legăturile lui Trump cu Turcia

Turcia recunoaşte că mulţi armeni care trăiau în Imperiul Otoman au fost ucişi în ciocniri cu forţele otomane în timpul Primului Război Mondial, dar contestă cifrele şi neagă că uciderile au fost orchestrate sistematic şi constituie un genocid.

Deşi Congresul SUA şi predecesorul lui Trump, Joe Biden, au recunoscut masacrele din 1915 drept genocid, Trump nu a folosit această terminologie în propria sa declaraţie făcută anul trecut despre aceste evenimente. Turcia este un aliat din NATO al Statelor Unite, iar preşedintele Recep Tayyip Erdogan a menţinut legături strânse cu Trump, inclusiv sprijinind iniţiativa diplomatică a SUA privind Gaza.

Ministerul de Externe al Turciei şi ambasada Armeniei la Washington nu au răspuns la o solicitare de comentarii.

Casa Albă a declarat că nu există "nicio schimbare de politică în acest moment" de la declaraţia lui Trump din 2025 despre acest eveniment istoric, care nu a inclus cuvântul "genocid".

Purtătoarea de cuvânt Karoline Leavitt, întrebată dacă Casa Albă are o problemă mai amplă cu protocoalele sale de socializare, a răspuns că "nu".

Modul în care Casa Albă a gestionat situaţia a atras critici din partea unor parlamentari democraţi şi a membrilor diasporei armene din Statele Unite.

"Vance este un laş pentru că a şters această postare", a scris - pe platforma X - Alex Galitsky, director de politici pentru Comitetul Naţional Armean din America, un grup de susţinere, adăugând că este o "insultă la adresa memoriei" celor care au murit.

Vizita lui Vance în Armenia şi Azerbaidjan

În Armenia, Vance a semnat un acord cu prim-ministrul Nikol Paşinian care ar putea deschide calea pentru ca SUA să construiască acolo o centrală nucleară.

Întrebat de un reporter dacă vizita sa la memorial a avut ca scop recunoaşterea genocidului armean, Vance a spus: "Evident, s-a întâmplat un lucru foarte teribil acum ceva mai mult de 100 de ani şi ceva care a fost pur şi simplu foarte, foarte important pentru ei din punct de vedere cultural. Aşa că, în semn de respect, atât pentru victime, cât şi pentru guvernul armean, care a fost un partener foarte important pentru noi în regiune, faţă de premierul Paşinian, am vrut să merg, să-l vizitez şi să aduc un omagiu".

Vizita lui Vance a avut ca scop promovarea acordurilor pe care administraţia Trump le-a încheiat cu Armenia şi Azerbaidjanul pentru edificarea păcii după aproape 40 de ani de război între cele două ţări din Caucaz. Trump a prezentat aceste eforturi diplomatice ca fiind printre principalele realizări ale mandatului său.

Marţi, Vance a călătorit în Azerbaidjan şi a semnat un acord de parteneriat strategic care include cooperarea economică şi de securitate, în timp ce Washingtonul încearcă să-şi extindă influenţa într-o regiune în care Rusia a fost cândva intermediarul principal de putere.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri