Ministrul german de interne, Horst Seehofer, a declarat că preluarea puterii de către talibani în Afganistan ar putea determina între 300.000 şi cinci milioane de afgani să îşi părăsească ţara, informează dpa, conform AGERPRES.
Oficialul german a făcut această estimare în cadrul unei întâlniri cu colegii săi parlamentari din Uniunea Social-Creştină.
Politicianul conservator are o atitudine dură în privinţa imigraţiei, poziţie care a provocat uneori conflicte în relaţia cu cancelarul Angela Merkel.
În trecut, ţări precum Iranul şi Pakistanul au primit refugiaţi provenind din Afganistan. O altă ţară importantă pentru tranzitul refugiaţilor, dar şi o destinaţie pentru aceştia, este Turcia, aminteşte dpa.
O nouă criză a refugiaților la orizont? Avertismentul Germaniei
Explorează subiectul
Articole Similare

13
Elveţia nu va putea achiziţiona toate avioanele de luptă americane F-35 prevăzute, din cauza costurilor suplimentare
13

238
Lumea literaturii în doliu: A murit autoarea de bestsellere Joanna Trollope - Cărțile ei au cucerit milioane de cititori
238

7
Germania îi acuză pe ruși de atacuri cibernetice asupra traficului aerian și de ingerință în alegeri
7

1.779
VIDEO Actor celebru implicat într-un documentar despre vaccin si Covid. Ce acuzații i se aduc filmului
1.779

3.452
Epidemie fără precedent a lovit Europa: cazurile ating un nivel record după pandemia de Covid-19. Greva medicilor ar putea agrava situația
3.452

2.372
Principala sursă de numerar pentru Kremlin a fost nimicită: venituri, similare cu cele din 2020, din criza pandemiei
2.372

50
Obiectivul Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană va fi o prioritate pentru preşedinţia cipriotă a blocului comunitar
50

5.351
Răsturnare de situație: Rusia are noi revendicări și amenință că ar putea să nu fie de acord cu noile propuneri de pace pentru Ucraina
5.351

136
Banca centrală a Rusiei sesizează justiţia rusă împotriva Euroclear, care deţine activele ruseţti blocate în Europa
136

116
Grevă de amploare în Italia ca protest împotriva planurilor bugetare ale guvernului Meloni
116

173
Un pasager a încercat să deschidă ușa în timpul zborului
173

4.252
VIDEO Riposta Kievului, după loviturile Moscovei: Ucraina a atcat una dintre cele mai mari rafinării de petrol din Rusia
4.252

89
Atenţionare de călătorie MAE: risc ridicat în zona de frontieră dintre Cambodgia şi Thailanda
89





















Comentează