Curtea de Apel Ploieşti a amânat, din nou, judecata în dosarul în care şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a dat în judecată postul de televiziune Antena 3 şi mai mulţi jurnalişti, următorul termen fiind programat să aibă loc în data de 12 decembrie, informează agerpres.ro.
La termenul de marţi, instanţa a pus în discuţie admisibilitatea cererii de intervenţie accesorie formulată de Asociaţia Grupul de Investigaţii Politice Bucureşti în favoarea jurnalistului Mugur Ciuvică.
În context, avocata lui Kovesi a arătat că cererea este inadmisibilă şi a cerut respingerea ei, invocând, printre altele, faptul că, anterior, o cerere de intervenţie accesorie depusă de firma care deţine site-ul "Lumea Justiţiei" în favoarea jurnalistului Răzvan Savaliuc a fost respinsă.
Pe de altă parte, Savaliuc a cerut Curţii să vizioneze înregistrările emisiunilor la care se face referire în documentele care susţin cererea, punctând că la începutul fiecărei emisiuni Ciuvică este prezentat drept preşedinte al Grupului de Investigaţii Politice (GIP), fapt care, în opinia sa, justifică cererea de intervenţie accesorie.
De asemenea, Savaliuc a susţinut că cererea este necesară pentru apărare, moment în care avocata lui Kovesi a intervenit spunând că se încearcă crearea de duble apărări.
În urma dezbaterilor, instanţa a respins cererea ca inadmisibilă, decizia putând fi atacată cu recurs.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, Curtea a arătat că există o altă cerere de intervenţie accesorie, de data aceasta din partea unei persoane fizice, Bogdan Dumitru, în favoarea jurnaliştilor Radu Tudor şi Mihai Gâdea.
"Ne jucăm cu un text de lege într-un mod nepermis", a spus avocata lui Kovesi, în timp ce Savaliuc a spus că se bucură că oamenii vor să intervină în favoarea pârâţilor.
Savaliuc şi reprezentantul celorlalţi pârâţi din dosar au cerut un nou termen pentru a lua la cunoştinţă cu privire la conţinutul cererii, instanţa amânând judecata pentru data de 12 decembrie.
În iunie 2014, Laura Codruţa Kovesi a dat în judecată Antena 3 şi mai mulţi jurnalişti, reclamând faptul că în emisiunea "Sinteza zilei" din data de 19 iunie 2014 a fost acuzată că a muşamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi Mircea Băsescu.
În acţiunea depusă în instanţă, Kovesi le-a cerut judecătorilor să oblige Antena 3 şi cinci jurnalişti să plătească în solidar suma de un milion de lei, reprezentând prejudiciul creat, dar şi cheltuielile de judecată. Kovesi susţinea că în emisiune au fost prezentate mai multe fapte şi au fost făcute afirmaţii mincinoase, care i-au creat un grav prejudiciu de imagine şi au adus o gravă atingere demnităţii umane.
Procesul se află în faza de recurs, după ce, pe 16 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti a decis ca postul Antena 3, jurnaliştii Mihai Gâdea, Radu Tudor, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae şi analistul Mugur Ciuvică să plătească în solidar daune morale în valoare de 250.000 de lei procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.
O nouă amânare în dosarul Kovesi-Antena3. Următorul termen pe 12 decembrie
București
9°C
Articole Similare

10
Bărbat reținut după ce şi-a agresat fiica vitregă şi a condus fără permis
10

822
Mega-schema angajărilor din spitale, pusă pe butuci: Un fost lider SANITAS stabilea 'mercurialul' șpăgilor. Șase persoane au recunoscut
822

36
Scandal la semafor: O șoferiță a fost agresată de un bărbat, pe fondul unor neînțelegeri în trafic
36

2.275
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
2.275

69
Două case s-au făcut scrum, cel mai probabil de la un burlan metalic neprotejat termic
69

115
Catedrala Națională nu va fi deschisă în perioada premergătoare sărbătorilor pascale și pe întreaga durată a acestora
115

9.738
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
9.738

108
Studiul care schimbă tot ce se știa despre alcool: Ce este 'efectul tequila' și cum te poți îmbăta 'la distanță'
108

57
Raportarea risipei alimentare devine obligatorie pentru firme. Ce amenzi pot fi aplicate
57

137
La ce oră pot fi cumpărate cele mai ieftine bilete de avion: Un expert vine cu un răspuns neașteptat
137

3.487
Medic veterinar trage un semnal de alarmă: Schimbarea trecută cu vederea care apare la animalele de companie înainte să moară
3.487

3.323
Codul secret al telefonului care te poate ajuta dacă este furat. Cum îl afli în cinci secunde
3.323

5.668
Aceste 3 zodii vor avea parte de reușite pe toate planurile în acest weekend
5.668

















Comentează