O mie de migranţi cubanezi au sosit în oraşul mexican Ciudad Juarez, la graniţa de nord cu SUA, şi alţi 400 s-au alăturat unei caravane din America Centrală care avansează spre teritoriul american în sud-estul Mexicului, au declarat joi surse oficiale mexicane, relatează AFP potrivit Agerpres.
''Cubanezii au început să sosească luni în număr de aproximativ 260 de persoane, marţi s-au înregistrat 252 de persoane, miercuri 350 şi joi au fost înregistraţi 130 de migranţi cubanezi. Un alt grup aşteaptă să fie înregistrat'', a declarat Enrique Valenzuela, coordonator al unui organism care îi gestionează pe migranţi în statul Chihuahua, unde se află oraşul Ciudad Juarez.
Mulţi dintre aceşti cubanezi care intenţionează să solicite azil în Statele Unite au venit cu familiile.
În paralel, în sudul extrem al Mexicului, circa 5.000 de migranţi cu diferite cetăţenii au format mai multe caravane şi traversează statul Chiapas, la graniţa cu Guatemala, spre teritoriul american, potrivit Institutului Naţional pentru Migraţie (INM) .
Joi, aproximativ 400 de cubanezi s-au alăturat uneia din aceste caravane - formată din cetăţeni din Honduras, Salvador, Nicaragua şi Guatemala - în municipalitatea Tuzantan, după ce poliţia i-a împiedicat să-şi continue călătoria spre nord cu autobuzul.
Sute de mii de migranţi, în special din America Centrală, trec în fiecare an graniţa de sud a Mexicului cu scopul de a ajunge în Statele Unite în căutarea unei vieţi mai bune.
Guvernul mexican a anunţat miercuri că va începe distribuirea permiselor de şedere ''regionale'' care limitează deplasarea acestor migranţi spre statele din sudul ţării, cu scopul de a-i opri să se îndrepte spre Statele Unite.
Preşedintele american Donald Trump - care a desfăşurat importante forţe militare la graniţa cu Mexicul şi doreşte să construiască un zid pentru a-i opri pe migranţii clandestini - solicită în mod constant Mexicului să-i oprească pe aceştia pe teritoriul său şi a ameninţat de mai multe ori cu închiderea graniţei dintre cele două ţări.
O mie de migranţi cubanezi au sosit în oraşul mexican Ciudad Juarez, la graniţa de nord cu SUA
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

3.292
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
3.292

1.227
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.227

2.569
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
2.569

2.960
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
2.960

121
Este scandal mare în SUA: Departamentul de Justiţie face apel, după blocarea citaţiilor în ancheta penală referitoare la şeful Fed
121

2.749
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
2.749

68
Israelul a efectuat 400 de valuri de bombardamente în Iran de la începutul războiului: Sunt cel puțin 1.230 de morți
68

61
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
61

3.213
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
3.213

87
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
87

87
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
87

2.023
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
2.023

4.998
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
4.998
















Comentează