Hope Hicks, fostă consilieră apropiată a preşedintelui american Donald Trump, a fost audiată miercuri de către Comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor, însă, potrivit unor aleşi democraţi, a refuzat să răspundă mai multor întrebări, transmite AFP.
Hope Hicks a fost convocată în faţa comisiei în cadrul anchetei privind o eventuală obstrucţionare a justiţiei de către preşedintele Donald Trump.
Hicks a făcut parte multă vreme din cercul apropiat lui Trump şi s-a alăturat de timpuriu echipei sale de campanie. Numită directoare de comunicare a Casei Albe, a demisionat pe neaşteptate în martie 2018.
Hope Hicks a fost audiată de echipa procurorului special Robert Mueller în 2018, iar depoziţia sa este citată frecvent în raportul făcut public în aprilie.
Miercuri, ea a refuzat să răspundă la aproape toate întrebările comisiei cu privire la activitatea sa la Casa Albă, au declarat mai mulţi democraţi, care au acuzat 'o obstrucţionare a justiţiei' şi au promis că se vor adresa instanţei.
'Poziţia administraţiei este absurdă şi vor pierde în justiţie', a scris democratul Ted Lieu pe Twitter.
La rândul său, Pramila Jayapal a afirmat că avocaţii Casei Albe au enunţat o listă 'absurdă', subliniind că fosta consilieră 'nici măcar nu a fost autorizată să declare dacă i-a spus adevărul lui (Robert) Mueller'.
Simpla prezenţă a lui Hope Hicks în faţa comisiei este totuşi un succes pentru democraţi, dat fiind că Donald Trump a recurs la prerogativele sale prezidenţiale în mai pentru a-i împiedica pe foşti sau actuali angajaţi ai executivului să coopereze cu Congresul.
Donald Trump, care şi-a lansat marţi seară campania pentru un al doilea mandat, a denunţat modul în care a fost tratată Hope Hicks. 'Cât de trist că democraţii o fac să treacă printr-un infern pe minunata noastră Hope Hicks de deja trei ani, după exonerarea totală de către Robert Mueller şi raportul Mueller. Foarte injust şi prejudiciabil pentru ea. Toate acestea se vor opri oare vreodată?', a scris el pe Twitter.
O fostă consilieră a lui Trump a refuzat să răspundă la aproape toate întrebările unei comisii a Congresului
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

24
UE: Israelul "trebuie să înceteze" operaţiunile sale din Liban
24

321
Europenii sunt tot mai cautați pentru a deveni spioni de ocazie. Serviciile de informații îi recrutează ușor dacă le oferă bani
321

31
Qatarul expulzează diplomați iranieni după atacul asupra celei mai mari instalații de gaze naturale din ţară
31

818
Un plasture de dimensiunea unei monede ar putea revoluționa medicina: Schimbă modul în care ne facem analizele
818

1.395
Germania își schimbă poziția și avertizează: escaladarea din Orientul Mijlociu poate declanșa o criză globală. Care este marea temere
1.395

884
Scenariul unui incident nuclear în Orientul Mijlociu, demontat de Cristian Diaconescu: "Cine ar folosi primul arma nucleară ar fi izolat instantaneu"
884

352
Ecoul războiului din Iran zguduie calculele pentru 2026: Fed ține dobânda pe loc, în vreme ce inflația urcă
352

575
Blocaj cu miză globală: NATO caută "cel mai bun mod" pentru a redeschide strâmtoarea Ormuz
575

54
Lumea intră într-o nouă eră a războiului dominată de inteligență artificială - Avertismentul lui Volodimir Zelenski
54

46
Rusia și Iran sunt 'frați în ură' - Zelenski explică britanicilor gravitatea situației privind tehnologia dronelor Shahed dezvoltată de cele două țări
46

1.354
Criza bugetară din România, analizată în presa internațională: Pericolul planează asupra guvernului - Stabilitatea coaliției, factor-cheie
1.354

30
Lituania a impus interzicții de intrare pe teritoriul său pentru 268 de ruşi care au luptat în Ucraina
30

2.987
Lovitură pentru Trump: Serviciile secrete demontează motivul invocat pentru războiul cu Iranul
2.987
















Comentează