Fiona Hill, fostă directoare pentru Europa şi Rusia în Consiliul Naţional de Securitate al SUA, a depus mărturie luni în faţa unor comisii ale Camerei Reprezentanţilor din Congresul american, în cadrul anchetei pentru suspendarea preşedintelui Donald Trump, transmite Reuters, potrivit Agerpres
Ancheta, care decurge rapid, s-ar putea încheia cu aprobarea de către congresmeni a acuzaţiilor oficiale împotriva preşedintelui; în acest caz, Senatul urmează să decidă dacă Trump va fi destituit.
Reuters menţionează că, potrivit unei surse la curent cu mărturia, Hill a relatat despre o întâlnire între oficiali ucraineni şi americani de rang înalt, la care a participat în 10 iulie alături de ambasadorul Statelor Unite pe lângă Uniunea Europeană, Gordon Sundland. Acesta a adus în discuţie problema anchetelor - subiect care martora şi alţii au înţeles că se referă la Joe Biden, posibil candidat democrat la preşedinţie şi fost vicepreşedinte al SUA, şi la fiul acestuia, Hunter, care făcuse parte din consiliul unei companii ucrainene din domeniul gazelor.
Conform sursei Reuters, Hill a fost alarmată de cele aflate şi a plecat de la întâlnire, după care i s-a recomandat să se consulte cu avocatul Consiliului Naţional de Securitate, John Eisenberg. Aparent, Hill şi Sondland s-au coordonat cu Mick Mulvaney, şeful personalului Casei Albe.
După două săptămâni de la reuniunea respectivă, pe 25 iulie, Trump a discutat telefonic cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, căruia i-a cerut să ancheteze acuzaţii nedovedite împotriva lui Joe şi Hunter Biden. Convorbirea respectivă se află în centrul anchetei pentru suspendarea preşedintelui.
Între timp, Hill demisionase din Consiliu, dar a rămas pe statul de plată până în august. Ea susţinuse o atitudine fermă faţă de Moscova, deşi Trump avea o atitudine mai deschisă faţă de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.
Casa Albă nu a răspuns imediat solicitărilor Reuters de a comenta informaţiile. Trump a respins toate acuzaţiile că ar fi făcut ceva necorespunzător. Preşedinţia i-a cerut fostei directoare Fiona Hill să îşi limiteze mărturia la conţinutul convorbirii telefonice din 25 iulie şi a avertizat-o să nu discute despre deliberările interne sau despre comunicările diplomatice legate de conversaţia respectivă; avocatul ei a primit o scrisoare în acest sens, cu data de luni, de la un avocat al Casei Albe, Michael Purpura. Acesta a menţionat doctrina privilegiului executiv, care protejează comunicaţiile între preşedinte şi consilierii săi apropiaţi pentru a asigura prezentarea unor opinii sincere şi private.
Fiona Hill, de origine britanică, a fost audiată timp de peste nouă ore de comisia pentru serviciile de informaţii a Camerei şi de alte două comitete. Congresmanul democrat Jamie Raskin a declarat că fosta asistentă de rang înalt a preşedintelui a fost "un martor deosebit de minuţios şi autoritar", care şi-a amintit "anumite evenimente şi anumite întâlniri". Ca şi alte dăţi, parlamentarii republicani s-au plâns că audierile au avut loc cu uşile închise, iar stenogramele nu au fost publicate.
În cadrul aceleiaşi anchete, Micael McKinley, care a demisionat în urmă cu câteva zile din funcţia de consilier al secretarului de stat al SUA, Mike Pompeo, a acceptat să depună mărturie miercuri; audierea sa nu va fi publică, iar declaraţiile sale vor fi transcrise.
Joi urmează audierea lui Sondland. Ambasadorul nu este diplomat de carieră, ci un susţinător al lui Trump. El a participat la un schimb de mesaje cu Bill Taylor, cel mai înalt reprezentant diplomatic al SUA în Ucraina. Democraţii susţin că mesajele dovedesc îngrijorarea consilierilor preşedintelui că presiunile asupra Kievului, în vederea anchetării lui Biden, ar putea constitui nereguli. Reuters arată că Sondland va fi întrebat probabil de ce le-a transmis altor diplomaţi că Trump nu a condiţionat ajutoarele americane pentru Ucraina de ancheta de la Kiev, în cadrul unui "quid pro quo" - expresie latină cu sensul de "serviciu contra serviciu".
O persoană familiarizată cu procedurile a confirmat agenţiei Reuters că vineri va fi audiată şi Laura Cooper, adjunctă a subsecretarului de stat al apărării. Pe agenda comisiilor Camerei mai figurează săptămâna aceasta şi mărturii ale lui George Kent, adjunct al subsecretarului de stat, şi Ulrich Brechbuhl, consilier în Departamentul de Stat, unul din asistenţii de rang înalt ai secretarului de stat Mike Pompeo.
O fostă consilieră a lui Trump a depus mărturie în ancheta pentru suspendarea preşedintelui SUA
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2.267
VIDEO Rumoare în lumea islamică: Iranul lovește în zona locurilor sfinte din Orașul Vechi al Ierusalimului
2.267

6.252
Iranul a dat o lovitură atât de puternică încât Europa va intra într-o criză profundă și va dura minim 3-5 ani
6.252

29
Compania care le dă bani angajaților pentru a demisiona. Oferta: peste 14.000 de lire sterline
29

49
Armata SUA anunţă o lovitură "letală" asupra unei ambarcaţiuni cu narcotraficanţi în Oceanul Pacific
49

2.967
Orban le dă liderilor europeni soluția perfectă ca ajutorul de 90 de miliarde de euro să ajungă în Ucraina: 'Puneţi banii pe masă!'
2.967

20
Rusia ar putea interzice sau restricţiona instrumentele AI străine
20

1.565
Zelenski îl provoacă pe Putin. Kievul vrea să pună mâna pe aplicația rusească Max pentru a transmite mesaje civililor
1.565

4.142
Lovituri cu greutate asupra Iranului: Israelul anunţă asasinarea altor doi oficiali iranieni de rang înalt din serviciile de informații
4.142

55
Universitatea Harvard este acuzată din nou de administraţia Trump că a permis dezvoltarea antisemitismului în campusul său
55

44
Autorităţile din Republica Cehă anchetă despre o posibilă "legătură teroristă" după un incendiu la o fabrică de armament
44

1.052
Americanii bat monedă cu figura lui Trump: apar bani de aur cu chipul președintelui SUA
1.052

2.186
Decizie de ultim moment: NATO evacuează personalul din Irak; sute de militari mutați în Europa pe fondul războiului cu Iranul
2.186

7.033
Rusia îi propune lui Trump 'big deal': Abandonează Iranul și vrea la schimb Ucraina
7.033
















Comentează