Acest caz ridică întrebări cu privire la măsura în care este acceptabilă supravegherea din partea statului într-o societate deschisă, democratică, în mod similar dezbaterilor lansate în SUA după cazul Snowden, notează Reuters.
DE-CIX a afirmat că Serviciul federal de informaţii externe BND i-a cerut să-i permită accesul la date la centrul de internet-exchange pe care îl operează la Frankfurt. BND a obţinut în ultimii ani copii ale comunicaţiilor, în cadrul eforturilor guvernamentale de combatere a terorismului şi întărire a securităţii cibernetice. Acum doi ani, compania a iniţiat o acţiune împotriva guvernului federal, solicitând examinarea acestor practici de către justiţie, dar în mai tribunalul administrativ federal din Leipzig a respins acţiunea, apreciind că BND a acţionat legal.
"Încălcarea principiului corespondenţei şi telecomunicaţiilor nici nu au fost luate în considerare de tribunalul administrativ, ceea ce este inexplicabil", a menţionat într-o declaraţie Klaus Landefeld, membru al consiliului de administraţie al DE-CIX.
Procedural, cazul urmează ori să fie reluat de tribunalul administrativ, ori, dacă este din nou respins, poate ajunge la Curtea Constituţională, a explicat DE-CIX.
În Germania, dreptul la secretul corespondenţei şi telecomunicaţiilor este protejat de articolul 10 al Constituţiei, dar există şi o lege care permite agenţiilor de informaţii federale şi de land să intercepteze astfel de comunicaţii, cu avizul unei comisii de control ce include legislatori.
Potrivit DE-CIX, platforma de interconexiune din Frankfurt este cea mai mare din lume, gestionând mai mult de 6 terabiţi pe secundă în perioadele de vârf, cu fluxuri de date provenite din China, Rusia, Orientul Mijlociu şi Africa.
O firmă de internet i-a făcut plângere serviciului de informații german împotriva accesului la reţeaua sa
Compania germană de internet DE-CIX, un important furnizor de servicii de interconectare, a anunţat joi că a depus o plângere constituţională împotriva accesului principalei agenţii de spionaj din Germania la reţeaua sa, după ce o primă reclamaţie în acest sens a fost respinsă de un tribunal federal, transmite Reuters, informează Agerpres.
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială în China
0

1.010
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
1.010

42
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
42

2.031
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
2.031

79
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
79

1.454
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.454

4.175
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
4.175

2.028
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
2.028

79
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
79

44
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
44

1.318
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.318

63
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
63

3.418
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
3.418

















Comentează