O femeie de 24 de ani și copilul ei în vârstă de 3 ani au fost loviți de o mașină, vineri, în timp ce traversau strada pe o trecere de pietoni situată pe DN 14, în Brateiu, județul Sibiu.
Un echipaj cu medic al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu a intervenit în localitatea Brateiu, la un accident rutier, unde un autoturism a acroșat o femeie de 24 de ani și copilul acesteia în vârstă de 3 ani, în timp ce traversau strada.
Echipajul SAJ a acordat asistență medicală victimelor și le-au transportat CPU Mediaș, informează Mediafax.
Femeia a suferit un traumatism de picior, iar copilul are o escoriație facială.
În cauză, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier și luarea măsurilor legale în consecință.


































Comentează