O femeie din Germania este însărcinată cu gemeni pentru a treia oară, informează DPA, potrivit Agerpres.
"Nu mai este chiar atât de neobişnuit pentru mine", a declarat Jasmin Schmidt, joi. Partenerul ei de viaţă, Andreas Rittner, a spus că imediat după ce a aflat că Jasmin era din nou însărcinată, s-a gândit din nou la posibilitatea naşterii unor gemeni.
"Nu m-am gândit deloc că va veni pe lume un singur bebeluş. Mi-am spus imediat că vor fi, din noi, doi copii", a dezvăluit el.
Jasmin Schmidt, în vârstă de 36 de ani, originară din oraşul Furth din landul Bavaria, urmează să nască la începutul lunii iunie.
După ce a avut trei copii din prima ei căsătorie, Jasmin i-a născut pe gemenii Daniel şi Emilio în 2023 şi, apoi, pe gemenele Simone şi Anastacia în 2024.
Potrivit Societăţii Germane de Ginecologie şi Obstetrică (DGGG), sarcinile gemelare au devenit mai frecvente în ultimii ani datorită tratamentelor contra infertilităţii, reprezentând 1,5% din naşteri în 2024.
Însă Jasmin Schmidt nu a urmat niciun tratament de fertilitate, ceea ce face ca situaţia ei să fie cu atât mai remarcabilă.
Medicul senior Anja Forster de la Spitalul Fürth a explicat că unele femei sunt mai predispuse la maturarea mai multor ovule în acelaşi timp.
Deşi Jasmin Schmidt se simte bine, ea primeşte în prezent perfuzii cu fier de două ori pe săptămână. "A avea gemeni pentru a treia oară prezintă riscuri fizice", a declarat Anja Forster.
Jasmin Schmidt şi Andreas Rittner vor avea parte de o perioadă destul de aglomerată în viitorul apropiat, deoarece urmează să se căsătorească în luna martie şi, între timp, îşi caută un apartament mai mare.
Andreas Rittner a declarat că se aşteaptă să aibă mai mult de muncit în viaţa de familie, dar şi la mai multă distracţie odată cu naşterea următorului set de gemeni. "Este cu siguranţă un sentiment minunat", a adăugat el.





























Comentează