O casă din municipiul Arad, în care locuiau 12 persoane, a fost distrusă de un incendiu, în noaptea de joi spre vineri, iar o femeie a suferit arsuri şi a fost transportată la spital, în timp ce alte persoane au suferit intoxicaţii uşoare cu fum.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat că incendiul a fost semnalat în jurul orei 2,00, la o casă din cartierul Sânnicolaul Mic.
"În momentul sosirii echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta violent la întreaga casă, favorizat de o butelie deschisă şi rumeguşul pentru încălzire, cu posibilitatea de propagare la alte două locuinţe învecinate. În casă locuiau 12 persoane, toate s-au autoevacuat, dar trei femei şi un copil de un an erau în curtea din spate şi au fost scoşi de pompieri. În urma evaluărilor medicale, o femeie de aproximativ 25 de ani a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean, cu arsuri pe membrele inferioare şi superioare, fiind transportată la Unitatea de Primire Urgenţe", a precizat Pleşca.
Alte trei femei au primit îngrijirii medicale la faţa locului, după ce au suferit intoxicaţii uşoare cu fum şi atac de panică.
Incendiul a fost stins după aproximativ trei ore de intervenţie, stabilindu-se că a pornit de la folosirea unui lichid inflamabil folosit la aprinderea focului în sobă
O casă în care locuiau 12 persoane a fost mistuită de flăcări la Arad
București
4°C
Articole Similare

817
Sezonul estival de pe litoalul românesc, în pericol! ANAT anunță că plajele riscă să rămână închise: "Mai bine închidem tot și ne declarăm țara non-turistică"
817

1.271
Ești pe listă? 4 zodii vor primi până la finalul lunii martie răspunsuri neașteptate și șansa de a relua proiecte sau relații pe care le credeam pierdute
1.271

954
Horoscopul zilei de 19 martie 2026. Vești excelente legate de o călătorie mult visată pentru Gemeni. Află ce se întâmplă cu zodia ta
954

3.044
FOTO Deznodământ tragic în cazul Ana Mariei, adolescenta dispărută în urmă cu două luni în drum spre liceu
3.044

1.703
VIDEO Un român a ajuns în Siberia la minus 50 de grade cu o mașină veche de aproape 30 de ani
1.703

40
Începe revoluția verde din agricultură: Biopesticidele ies din nișă și devin noul standard global
40

1.902
"Tăticul cutremurelor" vine cu ultimele date. Ce spune Gheorghe Mărmureanu despre un următor seism major: Dormiți liniștiți!
1.902

674
Ceasul care ar putea redefini secunda: China a inventat un mecanism ultra-precis de măsurare a timpului
674

1.385
Român de 19 ani răpit și torturat în Spania de traficanți de droguri. Intervenția contra cronometru a poliției a făcut difetența între viață și moarte
1.385

4.085
Tren deraiat în România: traficul feroviar, oprit de urgență
4.085

42
APIA a dat startul Campaniei 2026: Fermierii pot depune cererile de plată până pe 5 iunie
42

1.011
Misiune oprită în trafic: O autospecială de poliție a fost implicată într-un accident, în Suceava, Oamenii legii au ajuns la spital
1.011

79
Patru bărbaţi, reţinuţi în dosarul deversărilor de deşeuri netratate în pârâul Dâmbu
79















Comentează