Vestigiile extrem de rare ale unei bărci sumeriene, ce datează din mileniul al II-lea î.e.n. şi care avea o lungime de şapte metri, au fost descoperite recent de cercetători germani şi irakieni în situl mesopotamian Uruk, informează luni site-ul cotidianului francez Le Figaro.
Nisipurile Mesopotamiei ascundeau de multă vreme epava unei ambarcaţiuni. Ea a fost descoperită în ultimele săptămâni în proximitatea ruinelor oraşului sumerian Uruk, aflate pe teritoriul actual al Irakului, de cercetători de la Institutul german de arheologie. Vestigiile delicate ale acelei bărci străvechi ar avea o vechime de aproximativ 4.000 de ani, au estimat arheologii, care le-au transportat, pe 23 martie, la Muzeul Naţional din Bagdad.
Acea ambarcaţiune, a cărei stare de conservare este foarte fragilă, şi-a încheiat cursa într-o zonă foarte afectată de eroziune din cadrul sitului Uruk. Fragmente din acea barcă au fost găsite în timpul unei prime identificări din 2018, a precizat Institutul german de arheologie într-un comunicat. Aceste vestigii de o valoare inestimabilă au putut din fericire să fie securizate la timp cu ajutorul unei misiuni ştiinţifice irakiano-germane, însărcinată cu realizarea unor săpături arheologice în străvechiul oraş-stat sumerian Uruk din sudul Mesopotamiei. Operaţiunile s-au desfăşurat cu mare precauţie şi au dus la descoperirea unei epave cu lungimea de şapte metri şi lăţimea de 1,4 metri.
Barjă din Uruk
Ambarcaţiunea descoperită era mai degrabă un şlep sau o barjă decât una dintre faimoasele bărci mesopotamiene cu trei catarge. Ea nu este însă cu nimic mai puţin valoroasă, au precizat arheologii. Conform primelor observaţii, structura bărcii, în întregime conservată, a fost construită cu ajutorul unor elemente organice neidentificate - trestie, lemn sau tije de palmier.
Osatura bărcii a fost unsă cu bitum natural, pentru a-i asigura etanşeitatea, precum şi rezistenţa acelor elemente organice, dezintegrate însă integral de-a lungul secolelor care au trecut de la fabricarea sa.
Ce căuta însă acea barjă sumeriană în Uruk? Vestigiile celebrului oraş-stat sumerian se află astăzi la aproape 10 kilometri de ţărmul Eufratului, în urma deplasării albiei fluviului pe parcursul mileniilor. Albia fluviului era în trecut mai apropiată de Uruk. Potrivit cercetătorilor germani, ambarcaţiunea naviga probabil pe canalele care irigau domeniul agricol al oraşului Uruk. Ea a fost descoperită de arheologi de-a lungul unui curs de apă secundar, unde a eşuat probabil în circumstanţe necunoscute.
Uruk a fost una dintre cele mai puternice şi mai renumite entităţi statale dintr-o epocă denumită perioada timpurie a dinastiilor din Sumer, în prima jumătate a mileniului al III-lea î.e.n. O mie de ani mai târziu, în perioada din care datează ambarcaţiunea, oraşul-stat Uruk era deja eclipsat de multă vreme de vecinii săi Irsin şi Larsa, precum şi de un port antic mesopotamian de la Golful Persic, oraşul Ur.
În ceea ce priveşte navele antice descoperite în nisip, cea mai renumită dintre ele continuă să fie barca solară a faraonului Keops. Descoperită la baza piramidelor din Giza, acel vas ritualic din mileniul al III-lea î.e.n. a fost transferat cu mare pompă, în august 2021, la un nou muzeu construit în Cairo.
O barcă sumeriană din mileniul al II-lea î.e.n., descoperită în Irak
Articole Similare

12
HBO Max dezvăluie selecția producțiilor originale pentru 2026
12

1.616
Iranul a arestat în mod violent o laureată a Premiului Nobel pentru Pace: A fost ridicată în toiul unei ceremonii de doliu
1.616

22
Papa Leon al XIV-lea avertizează asupra folosirii abuzive a informațiilor confidențiale
22

919
Lumea literaturii în doliu: A murit autoarea de bestsellere Joanna Trollope - Cărțile ei au cucerit milioane de cititori
919

3.349
VIDEO Actor celebru implicat într-un documentar despre vaccin si Covid. Ce acuzații i se aduc filmului
3.349

19
Muzeul Satului Vâlcean, în plin șantier de restaurare. Investiție de 1,1 milioane de euro în patrimoniul local
19

26
ICR sprijină participarea României la deschiderea oficială a noului Muzeu de Artă al oraşului Taichung, Taiwan
26

31
Ministerul Culturii anunţă semnarea contractului de finanţare pentru proiectul eMonumente - Buget de peste 17 milioane euro
31

15
Tot mai multe exponate de la Muzeul Etnografic al Moldovei pot fi văzute cu ajutorul realităţii augmentate
15

27
A fost lansat trailerul oficial al comediei "În Pielea Mea", pe ecrane din februarie
27

19
Spectacolul "6 inimi, 3 greşeli" - în premieră la Teatrul Maidan
19

12
MOZAIK - Innovative Art, expoziţia în care arta face casă bună cu inovaţia
12

48
Liam Neeson neagă opiniile anti-vaccinare după ce a narat un documentar despre Covid
48





















Comentează