Numărul rezervărilor pentru minivacanţa de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie şi pentru Revelion este în creştere în unele zonele turistice ale judeţului Harghita, în vreme ce în altele se menţine redus, din cauza incertitudinii şi a restricţiilor impuse în contextul pandemic actual.
În staţiunea Băile Tuşnad, una dintre cele mai căutate din judeţ, sunt rezervate mult mai multe locuri decât anul trecut la două dintre cele mai mari unităţi de cazare, iar interesul se menţine în continuare ridicat.
La hotelul de patru stele din centrul staţiunii gradul de ocupare este de 40%, din totalul locurilor care pot fi oferite, ţinând cont de restricţiile impuse, iar turiştii sunt mai curajoşi decât anul trecut, spune managerul unităţii, Székely Leila.
"Sunt destul de multe rezervări pentru mini-vacanţă, încă nu s-a valorificat tot disponibilul, dar practic nu putem face 'casă plină', cum era pe vremuri, pentru că trebuie să păstrăm distanţarea, dar eu zic că în condiţiile actuale putem să valorificăm ceea ce este posibil. (...) Momentan, suntem undeva la 40% din gradul total de ocupare, dar oricum nu putem face grad de ocupare maxim. Noi avem un pachet de servicii de trei nopţi, care se termină pe 1 decembrie, care include toate mesele şi un grătar în aer liber, dar sunt mulţi care sosesc de vineri sau de sâmbătă şi care stau până luni sau leagă toată mini-vacanţa şi stau mai multe zile", a declarat, pentru AGERPRES, Székely Leila.
Potrivit sursei citate, turiştii au posibilitatea să meargă la centrul spa al hotelului, care dispune de piscină interioară, jacuzzi, sauna şi o ofertă largă de masaje şi terapii corporale, dar şi să participe la activităţi sportive sau în aer liber.
Székely Leila a mai arătat că pentru Revelion există interes mult mai mare faţă de anul trecut, peste jumătate din capacitate fiind rezervată, în condiţiile actuale de distanţare.
"Se vede şi în aceste weekenduri de noiembrie că turiştii sunt dornici să vină, să stea în aer liber şi sunt dornici să se relaxeze. Şi eu cred că, chiar dacă vor fi restricţii, dar totuşi, măcar ca şi anul trecut, tot se va permite să se sărbătorească aceste evenimente", a conchis managerul hotelului.
La rândul său, Ileana Colcer, manager al unui hotel de trei stele din Băile Tuşnad, a declarat, pentru AGERPRES, că toate locurile sunt rezervate şi în aproximativ 85% dintre cazuri este plătit şi avansul, pentru mini-vacanţa de 1 Decembrie.
"Este interes, avem şi rezervări. Nu am făcut pachete pentru mini vacanţă, am lăsat tarifele şi fiecare să opteze pentru câte zile doreşte şi nu mai avem locuri, în limita locurilor pe care avem voie să ne folosim (...) Nu am făcut încă situaţia să văd câte avansuri sunt plătite, că aceea este certitudinea, dar cred că 80-85% sunt şi avansurile plătite. Turiştii vin pentru două-trei zile, nu vin de vineri până marţi, ci de vineri până duminică sau de duminică până marţi", a explicat Ileana Colcer.
Şi la acest hotel au început rezervările pentru Revelion, interesul fiind mai ridicat decât anul trecut, multe persoane aşteptând, totuşi, să vadă, dacă se schimbă restricţiile impuse de autorităţi.
În staţiunea Borsec, un alt loc din Harghita preferat de turişti pentru pitorescul zonei, nu există foarte multe rezervări, turiştii cerând informaţii despre disponibilitatea locurilor de cazare, fără să facă o rezervare fermă.
De altfel, o caracteristică a perioadei pandemice este aceea că rezervările nu se mai fac din timp, ci cu câteva zile înainte.
"Lumea se interesează, atât telefonic cât şi pe email, cere informaţii despre disponibilitatea spaţiilor de cazare, în schimb rezervările încă sunt puţine. Dacă ne gândim cum era în anii anteriori, se vede o scădere considerabilă în raport cu numărul de rezervări. Sunt rezervări puţine, dar poate de acum încolo vor fi mai multe, pentru că rezervările nu se mai fac, aşa, din timp (...) Nu ştim dacă vom avea ninsoare sau nu, dar îi aşteptăm pe turişti cu mare drag, cadrul natural este la fel de frumos şi au ce face în timpul liber la noi", a declarat, pentru AGERPRES, Cristina Cotrigăşanu, consilier la centrul de informare turistică Borsec.
Interes foarte scăzut pentru minivacanţa de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie se înregistrează la pensiunile turistice de pe Valea Ghimeşului, altă dată preferate de turişti, inclusiv de cei din Ungaria, unul din motive fiind şi obligativitatea prezentării certificatului de vaccinare, consideră Prezsmer Fülöp, preşedintele Asociaţiei pensiunilor turistice din Valea Ghimeşului.
Acesta şi-a exprimat speranţa că situaţia se va schimba măcar pentru Revelion, pentru ca turiştii să îşi poată petrece sărbătorile de iarnă într-un cadru natural deosebit.
Numărul rezervărilor pentru minivacanţa de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie şi pentru Revelion este în creştere în județul Harghita
București
8°C
Articole Similare

432
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
432

6
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
6

844
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
844

13
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
13

25
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
25

2.588
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.588

2.518
Pe străzile din România circulă mașini fantomă: Înmatriculate în șapte țări diferite și cu kilometrajul dat mult înapoi
2.518

4.072
Europa va avea un nou furnizor de gaze. O mișcare strategică care promite să redefinească viitorul energetic
4.072

32
Răspuns rapid din partea României pentru a sprijini Republica Moldova în gestionarea poluării de pe Nistru
32

959
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
959

2.808
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.808

1.649
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.649

2.026
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
2.026
















Comentează