Numărul persoanelor ucise în atacuri teroriste în 2016 s-a redus comparativ cu anul precedent, însă în tot mai multe ţări a avut loc cel puţin un atentat, relevă raportul Indicele terorismului mondial (GTI), raport elaborat de Centrul de studii australian din cadrul Institutului pentru Economie şi Pace şi dat publicităţii miercuri la Londra, transmite AFP, conform agerpres.ro.
''Principala constatare pozitivă este reculul global al numărului de victime ale atacurilor teroriste'', arată documentul citat. Astfel, anul trecut 25.673 de persoane au decedat în atacurile teroriste comise în întreaga lume, în scădere cu 22% faţă de anul 2015.
Numărul persoanelor ucise s-a redus 'semnificativ' în patru din cele mai afectate cinci ţări - Siria, Pakistan, Afganistan şi Nigeria. În aceasta din urmă s-a înregistrat chiar o scădere de 80% a numărului victimelor atacurilor teroriste în 2016 faţă de anul anterior.
În schimb, Irakul continuă să se afle pe prima poziţie, din cauza multiplicării atacurilor comise de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) contra civililor. Anul trecut 9.765 de persoane au murit în Irak din cauza actelor teroriste, ceea ce reprezintă 38% din totalul victimelor la nivel mondial.
GTI mai indică faptul că în 2016 au fost afectate de atacuri teroriste 77 de ţări, faţă de 65 în anul 2015.
Referitor la statele europene şi alte ţări dezvoltate, raportul constată că 2016 a fost cel mai sângeros începând din 1988, cu excepţia atentatelor de la 11 septembrie 2001, dar subliniază că scăderea puterii SI coincide cu o 'tendinţă pozitivă în prima jumătate a anului 2017, chiar dacă acest studiu exclude Turcia şi Israel'.
GTI, creat în 2012 şi care utilizează informaţii cuprinse în baza de date privind terorismul global a Universităţii Maryland, permite măsurarea evoluţiei atacurilor teroriste în 163 de ţări începând din anul 2000.
Numărul morților în atacuri teroriste, în scădere în 2016 comparativ cu anul precedent (raport)
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

7
Mesajul lui Netanyahu pentru poporul iranian: Libertatea se apropie
7

235
S-a apucat să își reconstruiască o casă și a găsit o comoară uriașă: Era ascundă dinainte de marea revoluție
235

2.293
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
2.293

2.513
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
2.513

880
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
880

119
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
119

722
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
722

3.298
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
3.298

92
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
92

1.393
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
1.393

940
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
940

2.216
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
2.216

35
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
35

















Comentează