Serviciile de informaţii americane nu dispun de niciun element "direct" care să-l lege pe prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, de uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, a declarat miercuri şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, citat de AFP preluată de Agerpres.
"Cred că am citit toate elemente serviciilor de informaţii (...) nu există niciun element direct care să-l lege pe prinţul moştenitor de ordinul de a-l ucide pe Jamal Khashoggi", a declarat el presei după ce a participat la o audiere cu uşile închise în Senat.
Potrivit mai multor media americane, CIA estimează că asasinatul a fost comandat de Mohammed bin Salman, dar preşedintele Donald Trump a declarat deja că agenţia de informaţii externe nu a ajuns încă la o concluzie definitivă în acest caz.
Numeroşi senatori, democraţi şi republicani, s-au declarat nemulţumiţi de faptul că directoarea CIA, Gina Haspel, nu a venit în persoană să le prezinte dovezile de care dispune. Potrivit unui participant la audieri, citat de AFP, ea ar fi respins invitaţia senatorilor americane la solicitarea Casei Albe.
Mai târziu, şeful Pentagonului, Jim Mattis a declarat şi el că SUA nu deţin o dovadă incontestabilă că prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, a fost implicat în asasinarea lui Khashoggi, potrivit Reuters.
Nu există niciun element "direct" care să-l lege pe prinţul moştenitor saudit de asasinat, consideră Mike Pompeo
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

962
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
962

833
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
833

1.256
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.256

1.996
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
1.996

1.399
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.399

1.467
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.467

52
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
52

2.655
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.655

4.622
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.622

1.662
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.662

3.425
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
3.425

2.734
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.734

1.477
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.477
















Comentează