Jucătorul sârb de tenis, Novak Djokovic, liderul ATP, a mulţumit, într-un mesaj pe Instagram, tuturor celor care-l susţin, el fiind în continuarea izolat într-un centru din Melbourne, alături de imigranţi din diferite ţări ale lumii, în aşteptarea judecării apelului depus de avocaţii săi la decizia de refuzare a accesului în Australia, scrie AFP.
''Mulţumesc familiei mele, celor dragi, Serbiei şi tuturor oamenilor buni din întreaga lume care îmi transmit sprijinul lor. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că sunt sănătos", a scris el într-un mesaj în limba sârbă. "Acest sprijin îl simt şi îl apreciez", a adăugat el şi în limba engleză.
Jucătorul american de tenis Tennys Sandgren (96 ATP) şi-a exprimat susţinerea faţă de liderul clasamentului mondial masculin, Novak Djokovic, căruia i-a fost interzisă intrarea în Australia pe fondul unei dispute în legătură cu derogarea obţinută de sârb pentru a participa la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, deşi nu este vaccinat, scrie Reuters.
Sârbul, care are ca obiectiv un record de 21 de turnee de Mare Şlem câştigate, este în prezent izolat într-un hotel din Melbourne pentru imigranţi după ce avocaţii săi au depus un recurs la adresa deciziei autorităţilor locale, recurs ce urmează a fi judecat luni.
''Novak, fii puternic, amice! Sper să ieşi de acolo cât mai curând", a spus Sandgren.
Americanul s-a întrebat dacă alţi jucători care au avut astfel de scutiri medicale pentru a putea participa la Australian Open au fost trataţi cu aceeaşi ostilitate ca şi Djokovic.
''Am impresia că această atitudine rigidă s-a manifestat doar la adresa lui Novak, pentru că este un tip de profil înalt şi jucătorul numărul unu în lume, iar poziţia sa cu privire la vaccinările anti-Covid a fost destul de clară, el nefiind un susţinător al acestui procedeu medical'', a spus Sandgren.
Aşa cum se ştie, joi, familia tenismanului sârb Novak Djokovic a declarat ca acesta este victima unei "agende politice" în Australia, ea susţinându-l pe N.1 mondial căruia i-a fost interzisă joi intrarea în ţară pentru a-şi apăra titlul la Australian Open.
Djokovic, care nu a spus niciodată dacă s-a vaccinat sau nu împotriva Covid-19, a primit o ''derogare medicală'' pentru a putea juca primul Grand Slam al anului (17-30 ianuarie). Această derogare, ale cărei motive nu au fost explicate, a stârnit multe critici în Australia, în presă, în lumea politică şi cea a sportului.
Djokovic, care a contestat joi în justiţie decizia autorităţilor australiene de a-i anula viza şi de a-l expulza din ţară, a obţinut o suspendare a acestei decizii şi în consecinţă nu va fi expulzat, urmând să rămână până luni într-un hotel din Melbourne.
"Ei îl ţin în captivitate. Îl calcă în picioare pe Novak ca să calce în picioare Serbia şi poporul sârb", a declarat joi tatăl lui Djokovic, Srdjan, pentru presa din Belgrad.
Premierul australian Scott Morrison a declarat mai devreme în cursul zilei că Djokovic nu va beneficia de un tratament special.
"Morrison şi cei asemenea lui au îndrăznit să-l atace pe Novak ca să aducă Serbia în genunchi. Serbia a arătat întotdeauna că el vine dintr-o ţară mândră", a spus Srdjan.
"Asta nu are nimic de-a face cu sportul, este o agendă politică. Novak este cel mai mare jucător şi cel mai mare sportiv din lume, dar sute de milioane de oameni din Occident nu pot suporta asta", a spus el.
Mai devreme, Srdjan l-a descris pe fiul său pentru site-ul Telegraf ca pe "Spartacus al noii lumi care nu tolerează nedreptatea, colonialismul şi ipocrizia".
Mama lui Djokovic, Dijana, a calificat situaţia drept "scandaloasă".
"Vor să-i taie aripile, dar ştim cât de puternic este", a spus el.
La conferinţa de presă, familia lui Djokovic a prezentat cele nouă trofee câştigate de tenisman la Australian Open, adăugând că va organiza un miting de susţinere în faţa clădirii Parlamentului Serbiei din centrul oraşului.
Niki Pilic, fostul mentor al lui Djokovic, a declarat pentru Reuters că situaţia este "o farsă". El a adăugat: "Politica s-a amestecat aici cu sportul aşa cum se întâmplă adesea."
În opinia sa, premierul australian "a încercat să mulţumească o parte a societăţii ţării sale şi să-şi îmbunătăţească ratingul politic slab".
Radmilo Armenulic, fost antrenor al echipei de Cupa Davis a Iugoslaviei, a afirmat că Djokovic a fost tratat "ca un criminal".
"L-au reţinut în prezenţa poliţiei. A fost ţinut într-o cameră timp de opt ore după ce fusese autorizat să participe la Australian Open de către comisia medicală", a declarat Armenulic pentru Reuters.
"Această decizie, în opinia mea, reflectă fărădelegea şi nu domnia legii. L-au tratat pe Novak ca pe un criminal şi un răufăcător ca să-l împiedice să câştige al 21-lea său turneu de Mare Şlem", a continuat Armenulic.
Novak Djokovic le mulţumeşte, pe Instagram, tuturor celor care-l susţin
Explorează subiectul
Articole Similare

41
Elena Rîbakina, campioană la Australian Open
41

45
Apelul FRF fost respins. Denis Drăguș nu va juca în meciul cu Turcia din semifinala play-off-ului Campionatului Mondial
45

19
La 35 de ani, atacantul italian Ciro Immobile va ajunge la Paris FC
19

46
Grupul de suporteri Football Supporters Europe, 'îngrijorat' de raidurile ICE înaintea Cupei Mondiale din SUA
46

311
Gino Iorgulescu și-a falimentat firma pentru a face rost de 100.000 de euro
311

33
Christian Harrison şi Neal Skupski, campioni la Australian Open în proba de dublu. Elise Mertens şi Shuai Zhang s-au impus la feminin
33

44
Cătălin Cîrjan vorbește despre situația impresarului său
44

59
Sabalenka și Rybakina luptă sâmbătă în prima finală de Grand Slam a anului
59

34
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a reuşit cea mai clară victorie din acest sezon al Ligii Naţionale de baschet feminin
34

26
Echipa feminină de polo pe apă a României a fost surclasată de Marea Britanie în primul său meci din Grupa H a Campionatului European de la Funchal
26

13
La Liga: Alaves a învins vineri seara, în deplasare, gruparea Espanyol Barcelona
13

64
Handbal masculin: Danemarca şi Germania vor juca finala Campionatului European
64

71
Dennis Politic are zilele numărate la FCSB. Gigi Becali vrea o sumă infimă
71

















Comentează