Comisia Europeană a lansat o nouă propunere de Regulament pentru „Global Europe Fund” (2028–2034), care integrează toate instrumentele de politică externă într‑un singur cadru legislativ cu un buget estimat de circa 200 mld. euro.
Într‑o analiză recentă, europarlamentarul PSD Andi Cristea oferă o interpretare detaliată a implicațiilor acestui nou regulament european, subliniind atât riscurile cât și oportunitățile majore generate pentru România.
Într-un context marcat de crize simultane, se preconizează o flexibilitate crescută, o garanție bugetară în valoare de 95 miliarde euro, proceduri simplificate și un mix mai agresiv de granturi, garanții și împrumuturi. Acestea vor funcționa ca ferestre geo-economice strategice. În această dinamică, actorii pregătiți cu proiecte bune vor avea de câștigat, în timp ce ceilalți riscă să rămână pe margine.
Pentru România, inițiativa aduce o serie de oportunități semnificative. Cu condiția pregătirii din timp a unui portofoliu solid de proiecte și a unei strategii clare de accesare a fondurilor europene, țara noastră are șansa de a mobiliza noi resurse financiare. Acestea pot contribui la modelarea evoluțiilor din vecinătatea noastră și de pe piețele emergente de interes strategic. Portul Constanța, coridoarele verzi, extinderea rețelei TEN-T și rerutarea lanțurilor de aprovizionare, care plasează Marea Neagră într-o poziție cheie, sunt doar câteva exemple relevante.
Totodată, inițiativa „Global Europe” susține procesul de aderare al țărilor candidate, contribuind în mod direct la stabilitatea vecinătății. O vecinătate mai prosperă și mai predictibilă diminuează riscurile de securitate, aducând beneficii directe pentru siguranța și economia României.

































Comentează