Preşedintele rus Vladimir Putin l-a invitat joi pe premierul grec Alexis Tsipras să asiste la festivităţile din 9 mai de la Moscova, iar şeful guvernului de la Atena a acceptat în principiu, informează un comunicat al serviciului de presă al premierului Greciei, citat de AFP.
Putin l-a contactat telefonic pe Tsipras pentru 'a-l felicita cu ocazia formării guvernului său după alegerile legislative din 25 ianuarie şi l-a invitat la festivităţile organizate (la Moscova) cu ocazia Zilei Victoriei împotriva fascismului, la 9 mai'. Premierul grec intenţionează 'să accepte această invitaţie', se menţionează în text.
Ziua de 9 mai este o sărbătoare naţională în Rusia şi marchează sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial.
Premierul grec a răspuns că 'lupta împotriva fascismului este foarte importantă şi că intenţionează să accepte această invitaţie'.
În timpul discuţiei lor, cei doi oameni de stat au subliniat necesitatea întăririi cooperării dintre Grecia şi Rusia, 'două ţări care au relaţii istorice şi profunde în domenii precum economia, energia, turismul, cultura şi transporturile', potrivit comunicatului.
Putin şi Tsipras au vorbit, de asemenea, despre evoluţiile internaţionale şi regionale, precum şi despre 'importanţa asigurării păcii şi stabilităţii în Ucraina'.AGERPRES
Noul premier grec invitatul de onoare al lui Vladimir Putin
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

6
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
6

272
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
272

15
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
15

23
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
23

427
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
427

1.893
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
1.893

238
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
238

101
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
101

2.568
Afganistanul a atacat Pakistanul, putere nucleară: Talibanii au lovit în capitală
2.568

2.256
REUTERS Donald Trump respinge negocierile pentru oprirea războiului cu Iranul: 'Nu este interesat / Poate va veni o zi, dar nu acum'
2.256

22
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
22

1.455
Slovacia s-a sucit: Renunţă să blocheze reînnoirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei
1.455

32
UE nu vede îngrijorări imediate privind aprovizionarea cu petrol, în ciuda perturbărilor suferite de Iran
32
















Comentează