Noul guvern austriac, caracterizat de o balanţă de gen perfect echilibrată (şase femei, şase bărbaţi), a depus luni jurământul în faţa preşedintelui Alexander Van der Bellen, care a mandatat executivul cu administrarea problemelor naţionale până la viitoarele alegeri anticipate, relatează dpa potrivit Agerpres.
Guvernul, alcătuit din tehnocraţi, a fost format după ce coaliţia condusă de liderul Partidului Popular Austriac (OeVP), Sebastian Kurz, s-a destrămat după un scandal de corupţie ce a dus la demisia vicecancelarului Heinz-Christian Strache.
''Sunt convins că noul guvern va reprezenta Austria politic, diplomatic ... ca o ţară încrezătoare aflată în inima Europei'', a spus preşedintele Van der Bellen.
Noul executiv format din tehnocraţi este condus de prima femeie care deţine funcţia de cancelar, Brigitte Bierlein, fost preşedinte al Curţii Constituţionale.
Printre noii miniştri se află diplomatul de carieră Alexander Schallenberg, care deţine portofoliul externelor, şi Eduard Müller, care este noul ministru al finanţelor.
Ministru al economiei a fost numită Elisabeth Udolf-Strobl, iar Brigitte Zarfl a preluat portofoliul sănătăţii şi afacerilor sociale.
Singura controversă este legată de ministrul transporturilor, Andreas Reichhardt, despre care presa austriacă a scris că în tinereţe a participat la tabere de antrenament ale miliţiilor de extremă dreapta, alături de Heinz-Christian Strache.
Scandalul a apărut în după-amiaza zilei de 17 mai, la scurt timp după ce publicaţiile germane Der Spiegel şi Süddeutsche Zeitung au difuzat o înregistrare video făcută cu camera ascunsă într-o pensiune din Ibiza în iulie 2017.
Imaginile respective îl arată pe Heinz-Christian Strache vorbind cu o femeie care pretinde că este nepoata unui oligarh rus. Politicianul austriac îi promite acesteia contracte publice în schimbul unui ajutor financiar pentru formaţiunea sa înaintea alegerilor legislative ce urmau să se desfăşoare câteva luni mai târziu. Mai mult, Strache îi sugerează interlocutoarei sale achiziţia celui mai influent cotidian austriac şi înlocuirea unor ziarişti cu alţii mai apropiaţi de FPOe
Noul guvern austriac, condus de Brigitte Bierlein, a depus jurământul
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

576
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
576

1.957
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
1.957

8.449
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
8.449

2.820
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
2.820

55
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
55

56
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
56

3.081
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
3.081

37
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
37

30
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
30

1.329
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.329

73
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
73

109
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
109

95
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
95

















Comentează