Fondul Monetar Internaţional a anunţat luni numirea economistului francez Pierre-Olivier Gourinchas, care în prezent este profesor la Universitatea Berkeley din California, în postul de economist şef al instituţiei, poziţie care va deveni vacantă după ce Gita Gopinath se va alătura echipei manageriale a Fondului la finele acestei luni, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Instituţia financiară internaţională a precizat că francezul Pierre-Olivier Gourinchas, care a devenit profesor la Universitatea Berkeley în 2003 după ce anterior a fost profesor de economie la celebrele universităţi americane Princeton şi Stanford, va începe să lucreze în regim part-time la FMI din 24 ianuarie, urmând ca de la data de 1 aprilie să lucreze full-time în calitate de economist şef al FMI.
Directorul FMI, Kristalina Georgieva, a subliniat că Pierre-Olivier Gourinchas aduce cu el "o experienţă excelentă în mediul academic în zonele macroeconomice vitale în activitatea noastră, de la dezechilibrele globale şi fluxurile de capital până la stabilitatea sistemului monetar şi financiar internaţional".
În ultimii ani, Pierre-Olivier Gourinchas a analizat în mod amănunţit implicaţiile poziţiei dolarului american de monedă de rezervă dominantă a lumii. O lucrare a sa din 2019 a ajuns la concluzia că "hegemonia" dolarului nu este sustenabilă şi că în cele din urmă moneda americană va coexista cu yuanul chinez şi posibil cu moneda euro în calitate de monede dominante.
După doi ani în care a distribuit finanţare de urgenţă ţărilor în curs de dezvoltare pentru a le ajuta să facă faţă pandemiei de coronavirus, Fondul începe să îşi mute atenţia spre nevoile de finanţare pe termen lung ale economiilor emergente, inclusiv prin măsuri de reducere a datoriei şi a presiunilor care apar de pe urma creşterii nivelului dobânzilor şi a ieşirilor de capital.
Numirea lui Pierre-Olivier Gourinchas vine pe fondul unei restructurări de amploare a managementului FMI în urma scandalului de la Banca Mondială, legat de implicarea Kristalina Georgieva în modificarea unor date pentru a îmbunătăţi poziţia ocupată de China într-un clasament global privind mediul de afaceri. Acuzaţiile vizau activitatea Kristalinei Georgieva în anul 2017, când aceasta ocupa poziţia de director general la Banca Mondială, şi au determinat boardul FMI să organizeze propria sa anchetă cu privire la Georgieva. În cele din urmă, boardul FMI a ajuns la concluzia că Georgieva nu este vinovată de nereguli dar cu toate acestea secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen a cerut Kristalinei Georgieva să ia măsuri pentru a asigura integritatea datelor FMI, chiar dacă studiile FMI nu au fost puse niciodată sub semnul întrebării.
În luna decembrie 2021, Georgieva a numit-o pe Gita Gopinath în postul de director general adjunct al FMI, a doua cea mai importantă poziţie de la FMI, înlocuindu-l pe Geoffrey Okamoto, fost oficial al Trezoreriei SUA în perioada administraţiei Trump.
Noul economist șef al FMI este Pierre-Olivier Gourinchas: Aduce cu el 'o experienţă excelentă în mediul academic în zonele macroeconomice vitale'
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Spania, motorul economic al Europei în 2025
0

20
Donald Trump avertizează Marea Britanie să nu intre în afaceri cu Beijing
20

8
Bursa de Valori București a deschis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de vineri
8

2.406
Protest la cea mai mare rafinărie din România! Angajaților le-a ajuns cuțitul la os - ce revendicări au
2.406

50
Franţa blochează vânzarea antenelor Eutelsat către EQT. Ce motive au fost invocate
50

3.438
ANAF îi ia la ochi pe cei care nu-și declară veniturile: Controale 'la sânge' pentru depistarea averilor nejustificate
3.438

45
Apple amână lansarea modelului iPhone 18. Când ar putea apărea noul telefon
45

2.547
Prețurile la pompă ar putea exploda: Motorina și benzina, amenințate de scumpiri dramatice în următoarele luni
2.547

73
Creștere semnificativă a numărului de autorizații pentru construirea locuințelor în România
73

47
Producătorii auto chinezi cuceresc piaţa europeană: Una din 10 maşini vândute acum în Europa provine din China
47

2.752
România schimbă macazul și face o adevărată revoluție în transporturi: Primele trenuri cu hidrogen, pregătite să intre pe șine
2.752

17
Rata șomajului rămâne la 6%. Tinerii și femeile sunt cele mai afectate categorii
17

27
Donald Trump va pedepsi cu taxe vamale țările care vând petrol Cubei
27

















Comentează