Noul Proiect al Legii Pensiilor prevede ca masteratul și doctoratul să fie incluse ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare. Pentru fiecare an de perioadă asimilată se acordă câte 0,25 de puncte, scrie Mediafax.
Proiectul de Lege privind sistemul public de pensii poate fi citit AICI
Printre noutățile aduse de noul Proiect de Lege a Pensiilor se numără introducerea masterului și a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă facultății, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creșterea copilului, șomajului indemnizat, deportării, prizonieratului și detenției politice, prevăzute de legislația în vigoare.
Potrivit reprezentanților Ministerului Muncii și Justiției Sociale (MMJS), instituția care a lansat, joi, proiectul în dezbatere publică, condiția pentru asimilarea perioadei necontributive este ca stagiul minim de cotizare să fie de 15 ani. Pentru fiecare an de perioadă asimilată se acordă câte 0,25 puncte.
Citește și: Noua Lege a Pensiilor: Cei care au 8 ani peste stagiul complet, pot ieși la pensie cu 5 ani mai devreme
De asemenea, pentru cel care a lucrat în timpul studiilor se iau în calcul contribuțiile din salarii.
Ministerul Muncii și Justiției Sociale a lansat joi seară în dezbatere publică proiectul de Lege privind sistemul public de pensii.


































Comentează