Regele Harald al V-lea al Norvegiei va fi supus unei intervenţii chirurgicale la un tendon al piciorului drept sâmbătă, a informat vineri palatul regal, potrivit Reuters.
Monarhul de 83 de ani, aflat pe tronul Norvegiei de 30 de ani, îşi va întrerupe din motive medicale angajamentele oficiale până pe 14 februarie.
Prinţul moştenitor Haakon va prelua temporar atribuţiile constituţionale ale tatălui său, a precizat palatul într-o declaraţie.
În octombrie, Regele Harald al V-lea a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru înlocuirea unei valve cardiace.
Norvegia - Regele Harald al V-lea va fi supus unei intervenţii chirurgicale
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

1
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
1

56
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
56

124
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
124

370
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
370

20
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
20

272
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
272

267
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
267

2.172
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.172

1.114
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.114

1.358
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.358

1.437
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.437

621
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
621

1.628
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.628

















Comentează