O secetă puternică, cum nu s-a mai înregistrat de câteva decenii, a lovit de mai multe săptămâni o parte din nordul Europei, din Scoţia până în Ţările de Jos şi, dacă va continua, poate afecta producţia agricolă.
Atunci când se înregistrează un deficit de apă în câmpurile de grâu, porumb, rapiţă sau orz, "creşterea acestor culturi este limitată", a explicat Nicolas Guilpart, lector în agronomie la Agro Paris Tech, potrivit Agerpres.
În ultimele săptămâni a plouat mult mai puţin decât în mod normal pentru acest anotimp în nordul Franţei, Belgia şi Regatul Unit, iar pământul este uscat. Pe câmpuri, răsadurile de primăvară nu au germinat încă din cauza vremii excepţional de uscate.
Luke Abblitt, un fermier din estul Angliei, "se roagă pentru ploaie", în contextul în care Regatul Unit se confruntă cu cea mai secetoasă primăvară din ultimii peste un secol şi jumătate.
"Trecem de la o extremă la alta: plouă mult iarna şi mai puţin primăvara şi vara", a declarat fermierul pentru AFP. Acum s-a resemnat să-şi adapteze metodele de cultivare sau să "exploreze noi soiuri rezistente" la secetă.
Însă în nordul Angliei, nivelurile rezervoarelor de apă sunt "deosebit de scăzute, dacă nu excepţional de scăzute", potrivit Agenţiei de Mediu.
În Olanda, nu a plouat niciodată atât de puţin de când au început înregistrările meteorologice în 1906.
În Danemarca, institutul meteorologic a avertizat la începutul lunii mai că ultimele trei luni au fost excepţional de secetoase, cu mai puţin de 63 mm de precipitaţii înregistrate. "Din 1874, au existat doar şapte momente când perioada februarie-aprilie a avut precipitaţii mai puţine", conform meteorologilor donezi.
La acestea se adaugă soarele şi temperaturile peste normalul pentru Danemarca. Începând cu 15 mai, indicele secetei a fost mai mare sau egal cu 9 pe o scară de la 1 la 10, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată atât de devreme de când acest indice a fost stabilit în 2005, a precizat institutul.
În Suedia, este încă "prea devreme pentru a spune care va fi impactul asupra agriculturii în această vară", spune Federaţia Fermierilor. Totuşi, ea sfătuieşte operatorii să îşi revizuiască planificarea apei.
În Franţa, pânzele freatice subterane sunt bine umplute, dar plantele au nevoie de apă de suprafaţă pentru a creşte şi, prin urmare, de ploaie. Departamentul de Nord este în alertă de secetă începând de luni: între februarie şi începutul lunii mai, a primit cantitatea de ploaie care cade de obicei într-o lună, iar vântul de nord-est a accentuat uscarea solului.
Prin urmare, fermierii se bazează din ce în ce mai mult pe irigaţii.
Acesta este cazul lui Sebastien De Coninck, producător de andive. Satul tânărului în vârstă de treizeci de ani, Beuvry-la-Foret, a primit de opt ori mai puţine precipitaţii între martie şi mai decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, care a fost deosebit de ploioasă, a explicat el pentru AFP.
Irigaţiile pot "compensa această lipsă de precipitaţii", recunoaşte agronomul Nicolas Guilpart, dar "tot trebuie să existe resursele necesare pentru a le face". Pentru irigaţii, apa se scoate din acvifere, din cursurile de apă din apropiere sau din rezervoare şi bazine.
Şi în Franţa, temperaturile sunt peste normal, în special în regiunea Hauts-de-France (nord), ceea ce "face ca atmosfera să fie mai uscată" şi duce la "o mai mare evapotranspiraţie (o combinaţie de evaporare şi transpiraţie a plantelor, n.r.) şi, prin urmare, la creşterea cererii de apă a plantelor", explică agronomul.
Însă această secetă intensă dintr-o parte a nordului Europei contrastează cu situaţia din sudul continentului şi, în special, din Spania şi Portugalia, unde în această perioadă s-au înregistrat precipitaţii de până la dublul cantităţilor obişnuite.
Nordul Europei, lovit de secetă. Cele mai afectate țări
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

204
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
204

57
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
57

1.028
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.028

3.941
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
3.941

5.380
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.380

1.847
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.847

3.727
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.727

2.389
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
2.389

2.438
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.438

2.940
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
2.940

2.244
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.244

206
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
206

1.911
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.911
















Comentează